După 120 de meciuri, Campionatul Regatului Unit a ajuns în faza sferturilor de finală, iar Ronnie O’Sullivan este în continuare prin cei opt competitori care se vor duela pentru titlu din cei 128 care au început competiția.
Englezul a avut nevoie de joc decisiv pentru a-l învinge pe Ken Doherty în turul secund, însă a cedat doar două jocuri în celelalte trei partide jucate, fiind într-o formă de zile mari. O’Sullivan a câștigat șase jocuri la rând în duelul cu Jack Lisowski de miercuri și îl va înfrunta pe surprinzătorul Martin O’Donnell pentru un loc în semifinale. Acesta a învins patru jucători din China la rând de-a lungul turneului, reușind o victorie impresionantă în turul anterior în fața lui Ding Junhui, 6-4. „The Rocket” este însă mare favorit, mai având de făcut doi pași până la a ajunge în finală, de unde nu a lipsit în ultimii patru ani decât o singură dată. În caz că va ridica trofeul, O’Sullivan va deveni cel mai de succes jucător al Campionatului Regatului Unit, momentan aflându-se la egalitate cu Steve Davis, cu 6 titluri cucerite. Meciul dintre O’Sullivan și O’Donnell este transmis la ora 15:00 pe Eurosport 2 și continuă apoi pe Eurosport 1 și 1 HD.
Joe Perry și Tom Ford se vor duela în celălalt meci care are loc la ora 15:00. Perry l-a învins în optimile de finală pe câștigătorul din 2011 al turneului, Judd Trump. Aflat într-o formă bună, Trump nu a reușit să-și impună jocul, iar Perry a obținut o victorie importantă cu un joc solid. De partea cealaltă, Tom Ford a trecut de Lu Ning în joc decisiv în optimile de finală. Tot de joc decisiv a avut nevoie și-n primul și al doilea tur, când i-a învins pe Craig Steadman, respectiv Robert Milkins, înainte de a-l învinge apoi pe Alan McManus.
German Masters
Judd Trump a intrat în scenă la Mastersul German cu un break superb, de peste 100 de puncte
ACUM 16 ORE
Ora 21:00 programează celelalte două sferturi de finală, iar pe Eurosport 1 și 1 HD va putea fi urmărită partida dintre Mark Allen și Stephen Maguire. Aceasta se anunță extrem de interesantă, dat fiind că ambii jucători au obținut victorii excelente la limită în turul anterior. Allen l-a învins pe Neil Robbertson cu 6-5 într-o partidă extrem de disputată, în timp ce același scor l-a ajutat pe Maguire să treacă de campionul mondial Mark J Williams. Meciul dintre scoțian și galez a fost cu atât mai entuziasmant cu cât Maguire a fost nevoit să revină de la scorul de 0-4, câștigând cinci jocuri la rând înainte de a câștiga cu 6-5.
Ultimul meci din sferturile de finală se anunță la fel de interesant. Stuart Bingham îl va avea în față pe Kyren Wilson. Cu excepția lui O’Sullivan, cei doi au avut parte de cele mai clare victorii în optimi. Wilson l-a învins cu 6-2 pe Barry Hawkins, cedând câte două jocuri și în precedentele sale două victorii din turneu. De cealaltă parte, Bingham l-a învins pe thailandezul Akani Songsermasawad cu același scor, 6-2. Englezul a avut emoții în turul al doilea, unde a avut nevoie de joc decisiv să treacă de norvegianul Kurt Maflin, dar apoi, în turul trei, a realizat cel mai mare break al turneului de până acum – 145 de puncte – în victoria sa contra lui David B Gilbert.
După faza sferturilor de finală, semifinalele se vor disputa sâmbătă, 8 decembrie, finala având loc duminică, 9 decembrie, în două sesiuni.
Toate meciurile de la Campionatul Regatului Unit pot fi urmărite pe Eurosport Player.
Program transmisiuni TV:
Vineri, 7 decembrie:
Ora 15:00 – O’Sullivan v O’Donnell – Eurosport 2 și apoi Eurosport 1 & 1HD
Ora 21:00 – Allen v Maguire – Eurosport 1 & 1HD
Sâmbătă, 8 decembrie:
Ora 15:00 – semifinala 1 – Eurosport 2 și apoi Eurosport 1
Ora 21:00 – semifinala 2 – Eurosport 1
Duminică, 9 decembrie:
Ora 15:00 – finala, sesiunea 1 – Eurosport 2 și apoi Eurosport 1 & 1HD
Ora 21:00 – finala, sesiunea 2 – Eurosport 1 & 1HD
German Masters
Shaun Murphy, debut cu dreptul la Mastersul German! "Magicianul" a trecut în decisiv de Kurt Maflin
ACUM 16 ORE
European Masters
Ronnie O'Sullivan nu va participa la Mastersul Turciei din rațiuni financiare! Ce pretenții avea
ACUM 19 ORE