El e "ucigașul de giganți"! 4 meciuri la rând câștigate în joc decisiv, 3 în fața unor campioni mondiali
Publicat 15/08/2025 la 10:28 GMT+3
Elliot Slessor este unul dintre oamenii momentului în snooker, după ce englezul de 31 de ani a ajuns în semifinalele Mastersului Arabiei Saudite după 3 victorii, în joc decisiv, contra unor campioni mondiali. El și-a atras cu această ocazie supranumele de "ucigașul de giganți", iar cheia unor asemenea rezultate ține de o schimbare fundamentală la nivel de psihic.
Elliot Slessor
Credit imagine: Getty Images
Deși turneul de la Jeddah a fost monopolizat în mare parte de Ronnie O'Sullivan și jocul său încântător, și un alt englez strălucește la Mastersul Arabiei Saudite. Este vorba de Elliot Slessor, locul 29 mondial, care și-a asigurat de departe cel mai mare cec al carierei. Până acum, britanicul avea un premiu de 21.500 de lire drept "reperul" ca profesionist, dar parcursul de la turneul din Golf îi asigură cel puțin 100.000 de lire (presupnând că nu trece de semifinale, unde e calificat).
Pentru a accede în această fază, Slessor a avut de dat bătălii pe muchie de cuțit. Totul a început cu o revenire fabuloasă contra lui Lan Yuhao, pe care l-a învins cu 5-4, după ce a fost condus cu 1-4. A fost doar primul dintre cele 4 meciuri câștigate în decisiv, ulterioarele 3 victorii venind în fața unor campioni mondiali. Primul "pe listă" din această categorie a fost legendarul John Higgins, care a demonstrat o dată în plus că nu mai e atât de stăpân pe sine în momentele critice (capitol la care e poate cel mai bun din istorie, având în vedere backgroundul său).
Elliot Slessor, nervi de oțel. Cum a ajuns în semifinale la Mastersul Arabiei Saudite
Au urmat Stuart Bingham și Mark Williams, în disputa contra triplului campion mondial Slessor arătând nervi de oțel. De această dată, el s-a distanțat la 5-2, în urma unor breakuri consistente (inclusiv un 130), dar galezul a găsit resurse nebănuite să câștige 3 frameuri la rând. În decisiv, tensiunea a fost la cote amețitoare, însă englezul a trecut linia de sosire. Într-un interviu după confruntarea cu cel supranumit "The Welsh Potting Machine", Elliot a explicat cât de mult și-a schimbat abordarea în ultimele luni și care e "secretul" rezultatelor sale excepționale din Arabia Saudită.
"Sunt eliberat pentru că simțeam că voi capota în decisiv, credeam că mi-am ratat șansa. Cu siguranță că în urmă cu 3 sau 4 luni aș fi pierdut un astfel de ultim frame. Am muncit mult la antrenamente pe a-mi păstra echilibrul și încrederea, mai ales că în jocurile decisive, înainte, nu am fost foarte norocos, iar acest lucru îmi distrusese optimismul. S-a întâmplat de multe ori ca într-un decisiv adversarul să vină și să facă break de peste 100 de puncte și să constant că nu am avut nicio șansă. Acest lucru a generat frustrări, dar am lucrat mult în această direcție și acum sunt mai echilibrat.
Era și vina mea, îmi pierdeam cumpătul în situații limită, în momentele cheie ale partidelor. Nu știi niciodată ce se poate întâmpla, nu are niciun sens să intri într-o zonă întunecată și să îți reproșezi lucruri. Sunt foarte mândru de modul în care văd acum lucrurile în situații tensionate și e o mare onoare să fi trecut de acești 3 super-jucători în joc decisiv", a explicat Slessor pentru World Snooker Tour.
Nu m-am gândit nicio clipă la bani sau la puncte de-a lungul acestui turneu, am fost concentrat pe fiecare joc în parte, pe fiecare lovitură | Elliot Slessor.
În semifinalele Mastersului Arabiei Saudite, englezul de 31 de ani îl va avea în față pe Neil Robertson. "The Thunder from Down Under" a trecut cu 6-4 în optimi de Ali Carter. În cealaltă partidă din "careul de ași" se vor întâlni Ronnie O'Sullivan și Chris Wakelin. Ambii vin după câte două partide cu joc decisiv: dacă "Racheta" i-a eliminat pe Chang Bingyu și Kyren Wilson după revenire fabuloase, conaționalul său a trecut de campionul mondial Zhao Xintong și de Barry Hawkins, cu 6-5
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo