Ronnie O'Sullivan, calificare la pas în turul 3 la English Open! "Racheta" a defilat contra lui Georgiu

Ronnie O'Sullivan s-a calificat fără probleme în 16-imile de finală de la English Open, învingându-l cu 4-1 pe Michael Georgiu, după un meci în care a practicat un snooker de senzație.

Ronnie O'Sullivan

Credit imagine: Eurosport

Ronnie O'Sullivan este mare formă la English Open, semn că înfrângerea surprinzătoare din calificările Mastersului German (0-5 cu iranianul Vafaei) a fost doar un accident.
"Racheta" a început greoi meciul cu Michael Georgiu, greșind lovituri pe care altă dată le-ar fi reușit cu ochii închiși. Cipriotul a profitat și a câștigat primul frame, dar apoi a fost doar un spectator de lux la recitalul dat de sextuplul campion mondial, nemaireușind să trimită nicio bilă în buzunar.
Ronnie a reușit un break de 82 de puncte pentru e egala pe tabelă, iar apoi a practicat un snooker de senzație. Următoarele 3 frameuri au fost câștigate de englez cu break-uri de peste 100 de puncte: 127, 104 și 108.
Citește și:

Ronnie O'Sullivan, în mare formă la English Open

Așadar, Ronnie O'Sullivan își continuă aventura la English Open, turneu pe care l-a câștigat în 2017. Pentru un loc în optimi, Ronnie se va duela cu Anthony Hamilton, care a trecut cu 4-1 de jamaicanul Rory McLeod. O'Sullivan și Hamilton s-au mai întâlnit de 13 ori în carieră, "Racheta" având un bilanț net pozitiv: 13-2.
Favoriții au avut în mare o zi bună până acum, neapărând surprize foarte mari. Yan Bingtao, Shaun Murphy și Ding Junhui au fost printre jucătorii de top care au jucat deja astăzi și toți au reușit victorii fără mari emoții.
Ceva mai târziu vor intra în concurs jucători precum Neil Robertson, Judd Trump, Barry Hawkins sau Kyren Wilson, iar toate partidele vor fi în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player.

Rezultatele și programul zilei la English Open

Ora 21:00
Ora 22:00
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo