Eurosport
Campionatul Mondial de snooker 2025 începe sâmbătă, în direct pe Eurosport și Max! Programul complet de la Crucible
De
Actualizat 17/04/2025 la 14:36 GMT+3
De sâmbătă, 19 aprilie, snookerul ține capul de afiș al programului Eurosport. Timp de peste două săptămâni, Campionatul Mondial de Snooker este difuzat pe Eurosport 1, cu toate meciurile turneului disponibile pe platforma Max.
Xintong makes fourth century of match with clinical 141 break
Sursa video: Eurosport
Eurosport și Max transmit în direct Campionatul Mondial de Snooker între 19 aprilie și 5 mai. Cei mai buni 32 de jucători ai lumii se duelează pentru cel mai râvnit trofeu al sportului, cel care pune punct sezonului 2024-2025.
Acțiunea începe cu meciurile din primul tur, care au loc de sâmbătă până joi, 24 aprilie. Turul al doilea se desfășoară între 25 și 28 aprilie, cu sferturile de finală programate în următoarele două zile. Semifinalele au loc pe 1-3 mai, iar finala este jucată pe 4 și 5 mai.
Ca de obicei, gazda turneului este Teatrul Crucible din Sheffield, locul unde Campionatul Mondial se desfășoară din 1977. Meciul de deschidere îi pune față în față pe campionul de anul trecut, Kyren Wilson, și pe Lei Peifan, jucător venit din calificări.
Wilson este unul dintre favoriții pentru ridicarea trofeului, alături de alte nume consacrate ale sportului. Multiplii foști câștigători precum Judd Trump, Mark Selby, John Higgins, Mark Allen, Mark Williams, Shaun Murphy sau Luca Brecel se află la startul competiției.
Prezența lui Ronnie O’Sullivan, de șapte ori campion mondial, este în continuare incertă. Englezul urmează să ia o decizie privind participarea sa în ultimul moment. O’Sullivan poate deveni unic deținător al recordului de titluri câștigate la Campionatul Mondial în era modernă dacă va ridica trofeul în acest an.
Premiile totale ale turneului se ridică la 2.395.000 de lire, în timp ce câștigătorul va pleca acasă cu un cec în valoare de 500.000 de lire.
Eurosport.ro rămâne destinația principală pentru snookerul internațional, oferind acoperire completă, știri și analize de specialitate pe toată durata Campionatului Mondial.
Programul Campionatului Mondial de snooker 2025 la Eurosport
Sâmbătă, 19 aprilie, 12:00, 16:30, 21:00 – Turul întâi
Duminică, 20 aprilie, 12:00, 16:30, 21:00 – Turul întâi
Luni, 21 aprilie, 12:00, 16:30, 21:00 – Turul întâi
Marți, 22 aprilie, 12:00, 16:30, 21:00 – Turul întâi
Miercuri, 23 aprilie, 12:00, 16:30, 21:00 – Turul întâi
Joi, 24 aprilie, 15:00, 21:00 – Turul al doilea
Vineri, 25 aprilie, 12:00, 16:30, 21:00 – Turul al doilea
Sâmbătă, 26 aprilie, 12:00, 16:30, 21:00 – Turul al doilea
Duminică, 27 aprilie, 12:00, 16:30, 21:00 – Turul al doilea
Luni, 28 aprilie, 15:00, 21:00 – Turul al doilea
Marți, 29 aprilie, 12:00, 16:30, 21:00 – Sferturi de finală
Miercuri, 30 aprilie, 12:00, 16:30, 21:00 – Sferturi de finală
Joi, 1 mai, 15:00, 21:00 – Semifinale
Vineri, 2 mai, 12:00, 16:30, 21:00 – Semifinale
Sâmbătă, 3 mai, 12:00, 16:30, 21:00 – Semifinale
Duminică, 4 mai, 15:00, 21:00 – Finala
Luni, 5 mai, 15:00, 21:00 – Finala
Tabloul complet al primului tur de la Campionatul Mondial de snooker 2025
Kyren Wilson - Lei Peifan
Jak Jones - Zhao Xintong
Neil Robertson - Chris Wakelin
Mark Allen - Fang Zhengyi
Ronnie O'Sullivan - Ali Carter
Zhang Anda - Pang Junxu
Si Jiahui - David Gilbert
Mark Selby - Ben Woolaston
John Higgins - Joe O'Connor
Xiao Guodong - Matthew Selt
Barry Hawkins - Hossein Vafaei
Mark Williams - Wu Yize
Luca Brecel - Ryan Day
Ding Junhui - Zak Surety
Shaun Murphy - Daniel Wells
Judd Trump - Zhou Yuelong
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo