Cine să-l mai înțeleagă pe Shaun Murphy? Ce spunea acum doi ani și ce a făcut în meciul cu Judd Trump de la Campionatul Mondial de snooker 2025

Shaun Murphy - Judd Trump este cel mai tare meci din optimile de finală de la Campionatul Mondial de snooker, iar "Asul din Pachet" pare că s-a desprins decisiv în finalul celei de-a doua sesiuni, având un avantaj de 10-4. În jocul al 6-lea al disputei a avut loc un moment ciudat, Murphy revenind la masă deși avea nevoie de 5 snookere. În 2023, "Magicianul" milita pentru eliminarea acestei reguli.

Break-ul care i-a adus lui Judd Trump un premiu de 100.000 de lire! Momente emoționante la Crucible

Sursa video: Eurosport

Shaun Murphy și Judd Trump sunt protagoniștii unui duel stelar în optimile de finală de la Campionatul Mondial de snooker. Ambii au defilat în prima rundă, iar confruntarea directă pentru un loc în sferturi a fost una agreabilă în primele două sesiuni.
Murphy a început mai bine și a condus cu 2-0, dar "Asul din Pachet" a preluat controlul și a câștigat prima sesiune cu scorul de 5-3. "Magicianul" l-a ținut sub presiune pe adversar în startul sesiunii a doua, dar liderul mondial s-a dezlănțuit în ultimele 3 jocuri, pe care le-a câștigat cu break-uri de 106, 132 și 92 de puncte, făcându-l pe Shaun simplu spectator la recitalul său. Grație celor două centurie reușite duminică seara, Trump a ajuns la 100 de break-uri de peste 100 de puncte în acest sezon și și-a asigurat un premiu de 100.000 de lire sterline.
Partida dintre Murphy și Trump nu a fost lipsită de momente bizare. De exemplu, primul joc al sesiunii a doua a durat aproape o oră, deși ambii jucători au un stil eminamente ofensiv. Dar acest lucru nu a fost cel mai neobișnuit. În jocul al 6-lea din prima sesiune, Murphy a recurs la un gest care a lăsat mască pe toată lumea.
Trump a construit un break câștigător și avea un avans de 71 de puncte, iar pe masă mai erau doar 51 de puncte. Ca atare, Murphy avea nevoie de 5 snooker, dar asta nu l-a oprit să revină la masă. Decizia sa l-a indus în eroare chiar și pe arbitru, care se pregătea să pregătească bilele pentru jocul următor.
La fel de uimit a părut și Judd Trump, care a privit nedumerit ce se întâmplă. Murphy a încercat să-l lase în snooker pe Judd, dar nu a reușit, iar "Asul din Pachet" a revenit la masă și a lovit cu tărie într-o bilă roșie, ca și când ar fi fost deranjat de faptul că adversarul nu a renunțat la joc. "Zeii snookerului" i-au dat dreptate lui Trump, deoarece bila respectivă a ajuns cu noroc în buzunarul de mijloc și abia atunci jocul s-a sfârșit.

Campionatul Mondial de snooker | Murphy a revenit la masă în duelul cu Trump, deși avea nevoie de 5 snookere! acum doi ani milita pentru eliminarea acestei reguli

La un asemenea nivel, aproape niciun jucător nu mai revine la masă dacă are nevoie de 5 snookere, pentru că șansele să mai câștige sunt 99% nule. Gestul lui Murphy a fost cu atât mai paradoxal, cu cât acesta milita în urmă cu doi ani la anularea regulii potrivit căreia un jucător are dreptul să continue jocul dacă pe masă nu mai sunt puncte suficiente pentru a-l câștiga, o idee susținută și de Stephen Hendry.
"E timpul pentru o opinie nepopulară! Cred că ar trebui să eliminăm regula snookerelor din joc. Odată ce frame-ul s-a terminat din punct de vedere matematic, s-a terminat și gata. Ce credeți?", scria Shaun pe contul personal de Twitter în urmă cu doi ani.
Propunerea sa nu a fost întâmpinată cu ochi buni de majoritatea fanilor și experților, pentru că însăși regula snookerului e esența acestui sport. Murphy a rămas ferm asupra concepției sale și a venit cu un nou mesaj: "Am postat un tweet despre acest lucru și a fost întâmpinat cu un val de hate. Dar, oameni buni, când ai mai multe puncte avans decât există pe masă, s-a terminat. Hai să reașezăm bilele și să dăm drumul la alt joc".
Se pare că între timp Murphy și-a schimbat opinia, pentru că nu avea niciun motiv să mai revină la masă în acel joc din meciul cu Judd Trump. Uneori, unii jucători preferă să revină la masă chiar dacă nu mai au șanse reale de a câștiga, doar pentru a trimite câteva bile în buzunar și a se acomoda cu masa. Dar asta se întâmplă de obicei la începutul partidelor, ori gestul lui Murphy s-a produs în jocul al 6-lea al disputei și nu se poate spune că el petrecuse prea mult timp în scaun, deoarece cun joc înainte tocmai reușise un break de 103 puncte.
Sesiunea decisivă a partidei Shaun Murphy - Judd Trump va avea loc astăzi, de la ora 15:00. "Magicianul" are nevoie de o evoluție fără greșeală pentru a spera la o revenire memorabilă. Mai exact, el trebuie să câștige 7 dintr-un maxim total de 9 jocuri pentru a se califica în sferturile de finală. La cum a arătat Judd Trump în finalul sesiunii a doua e greu de crezut că va pierde de la 10-6. Câștigătorul acestui meci va da în faza următoare peste Luca Brecel. Campionul mondial din 2023 îl conduce pe Ding Junhui cu 12-4 după prima sesiune și numai o minune ar putea face ca jucătorul chinez să mai revină. Nimeni în istorie nu a revenit de la 4-12 într-un meci de cel mai bun din 25 de jocuri.
Programul zilei la Campionatul Mondial de snooker
Ora 15:00
  • Ben Woollaston vs Si Jiahui 7-9 (sesiunea decisivă)
  • Shaun Murphy vs Judd Trump 10-6 (sesiunea decisivă)
Ora 21:00
  • Ronnie O'Sullivan vs Pang Junxu 12-4 (sesiunea decisivă)
  • Ding Junhui vs Luca Brecel 4-12 (sesiunea decisivă)
Toate meciurile de la Campionatul Mondial de snooker 2025 vor fi în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Max în perioada 19 aprilie - 5 mai.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo