Un fost jucător de top 10 se retrage după Campionatul Mondial de snooker! "Am decis că e suficient și timpul meu ca jucător s-a încheiat"

Joe Perry, fost jucător de top 10 mondial, a anunțat că se retrage după Campionatul Mondial de snooker. Englezul s-a calificat în turul 3 al calificărilor și e la doar doi pași de tabloul principal, urmând să joace în turul următor cu Sijun Yuan.

Ronnie O'Sullivan și Joe Perry în finala Mastersului.

Credit imagine: Getty Images

Joe Perry, fost campion la Welsh Open și vicecampion la Masters, a anunțat că se va retrage după Campionatul Mondial de snooker din acest an.
Jucătorul în vârstă de 50 de ani, clasat acum pe locul 65 în lume, a debutat cu o victorie în turul 2 al calificărilor de la Crucible, scor 10-6, în fața lui Dylan Emery. Perry mai are acum nevoie de doar două victorii pentru a accede pe tabloul principal, acolo unde sunt deja prezenți primii 16 jucători ai lumii, știindu-se și ordinea capilor de serie.
"Voi continua să joc snooker pentru că voi fi în World Seniors, dar timpul meu ca jucător profesionist de snooker s-a încheiat la sfârșitul acestui turneu.
Nu este o decizie pripită, m-am gândit la asta în ultimele 12-18 luni și am decis la jumătatea acestui sezon că este suficient", a declarat Perry, clasat pe locul 65 în lume, într-un interviu pentru World Snooker Tour.
Englezul Perry a devenit profesionist în 1992 și a câștigat două turnee de puncte – Players Championship 2015 și Welsh Open, ediția din 2022.
Singura sa apariție într-o finală a unui turneu din Tripla Coroană a fost în 2017, când a pierdut cu 10-7 în fața lui Ronnie O'Sullivan în finala Mastersului.

Campionatul Mondial de snooker: ordinea celor 16 capi de serie

Campionatul Mondial de snooker se va desfășura în perioada 19 aprilie – 5 mai și știm deja toți cei 16 capi de serie, dar și ordinea acestora. Restul vor fi nevoiți să joace un tur sau mai multe de calificări, iar astăzi au loc primele partide, după ce acum o săptămână a avut loc și tragerea la sorți a tabloului.
John Higgins a avut o dublă motivație în finala de duminică, pe lângă trofeul Tour Championship el având ocazia să devină cap de serie numărul 3 la Campionatul Mondial. Cu prezența în ultimul act, scoțianul a trecut deja peste Ronnie O'Sullivan și avea garanția că va fi cel puțin cap de serie 4 la Crucible, iar cu victoria obținută în fața lui Mark Selby e sigur că va fi cap de serie numărul 3.
Veștile nu sunt, însă, tocmai bune pentru Ronnie O'Sullivan, care a căzut în clasament și va fi abia al 5-lea cap de serie la Crucible, asta dacă decide să participe. În cazul în care nu va juca la Sheffield, Gary Wilson va urca pe locul 16 și va avea și el statutul de cap de serie. În caz contrar, acesta va trebui să joace un tur de calificare.
Lista completă și ordinea celor 16 capi de serie de la Campionatul Mondial de snooker:
  • 1.     Kyren Wilson
  • 2.     Judd Trump
  • 3.     John Higgins
  • 4.     Mark Selby
  • 5.     Ronnie O'Sullivan
  • 6.     Mark Williams
  • 7.     Luca Brecel
  • 8.     Mark Allen
  • 9.     Neil Robertson
  • 10.  Ding Junhui
  • 11.  Barry Hawkins
  • 12.  Zhang Anda
  • 13.  Si Jiahui
  • 14.  Xiao Guodong
  • 15.  Shaun Murhphy
  • 16.  Jak Jones
Formatul calificărilor de la Campionatul Mondial de snooker:
  • Turul 1: Jucătorii clasați pe locurile 81-112 împotriva celor clasați pe locurile 113-144
  • Turul 2: Cei 32 de câștigători din turul 1 îi vor înfrunta pe jucătorii clasați pe locurile 49-80
  • Turul 3: Cei 32 de câștigători din turul 2 îi vor înfrunta pe jucătorii clasați pe locurile 17-48
  • Turul 4: Cei 32 de câștigători vor juca între ei, conform tragerii la sorți, pentru ultimele 16 locuri rămase pe tabloul principal.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo