Ronnie O'Sullivan, în "God Mode" înainte de Campionatul Mondial: "whitewash" cu Higgins, în finala John Virgo Trophy! Anunțul făcut
Publicat 14/04/2026 la 09:27 GMT+3
Ronnie O'Sullivan a câștigat, cu doar câteva zile înainte de Campionatul Mondial, prima ediție a "John Virgo Trophy", învingându-l în finală pe marele său rival, John Higgins, de o manieră categorică, 6-0. Cel mai bun jucător din istorie pare într-o formă grozavă înainte de Crucible, acolo unde va încerca să câștige al 8-lea titlu mondial din cariera sa fără egal.
Ronnie O'Sullivan lacht naar het publiek na zijn jumpshot, waarbij groen ook nog eens in de pocket verdween.
Credit imagine: Getty Images
Ronnie O'Sullivan a jucat foarte puțin în acest sezon, dar ultima sa apariție la un turneu de clasament le-a dat speranțe fanilor în vederea Campionatului Mondial, care va începe în 4 zile. "Racheta" a ajuns până în finală la World Open, unde a pierdut în fața lui Thepchaiya Un-Nooh, dar a plecat foarte mulțumit de la Yushan, unde a scris o nouă pagină în istoria snookerului, după ce a realizat cel mai mare break din toate timpurile (153 de puncte).
Ronnie era calificat și la Tour Championship, dar a preferat să sară peste ultimul turneu de dinaintea Campionatului Mondial și să se pregătească în liniște pentru competiția supremă. El a participat totuși, în aceste zile, la un turneu demonstrativ, în memoria regretatului John Virgo. În semifinalele competiției, "Racheta" a trecut cu 6-1 de Stephen Hendry, cel care a reușit la rândul său să se impună de 7 ori la Mondial, dar marea provocare era rerprezentată de ultimul act.
Acolo, Ronnie a dat piept cu prietenul și rivalul din "clasa '92", John Higgins, unul dintre cei mai constanți jucători în a doua parte de sezon (două finale și 3 semifinale pentru "vrăjitorul din Wishaw). Evident, miza acestui duel nu a fost una extraordinară, având în vedere caracterul amical al turneului, dar O'Sullivan a arătate excepțional, reușind un 6-0 impresionant contra scoțianului (după breakuri de 125, 75, 65, 96 și 73 puncte).
"Nu m-am simțit bine în ultimii trei ani, dar în ultimele două luni mi-am regăsit jocul. John Virgo a fost ca un al doilea tată pentru mine și acest turneu este dedicat amintirii numelui său. Fiul și fiica lui sunt aici, ne urmăresc, sper că s-au bucurat de eveniment", a spus Ronnie, după victoria în fața lui Higgins.
De partea cealaltă, John a fost dezamăgit că nu a avut ocazia să contribuie la spectacol, fiind ținut în scaun de Ronnie pentru cea mai mare parte din meci.
"Sunt dezamăgit că nu am putut oferi un spectacol în seara asta împotriva lui Ronnie. A lovit bilele excelent în seara asta și nu am putut face nimic", a concluzionat scoțianul.
Sunt probabil singurul jucător capabil să câștige titlul mondial dincolo de granița celor 50 de ani | Ronnie O'Sullivan.
Ronnie O'Sullivan ar putea înfrunta doar campioni mondial la Campionatul Mondial de snooker 2026
Ronnie O'Sullivan e cap de serie 12 la Mondial și există posibilitatea ca el să dea numai peste campioni mondiali din turul 1 până într-o eventuală mare finală. Calificările pentru Crucible sunt pe final, iar Luca Brecel și Stuart Bingham, foști campioni mondiali, sunt favoriți în turul 4, supranumit și "Judgement Day".
Dacă Bingham și Brecel vor accede pe tabloul principal și sorții vor decide ca unul dintre ei să joace cu Ronnie O'Sullivan în turul 1, atunci șansele ca "Racheta" să aibă numai adversari cu cel puțin un titlu mondial în palmares vor crește considerabil. În optimi, "Expresul din Essex" ar putea da peste John Higgins, marele său rival, iar în sferturi cel mai probabil adversar al său va fi Neil Robertson. În semifinale, Ronnie s-ar putea duela cu Zhao Xintong sau Shaun Murphy, iar în finală cu unul dintre cei 4 foști campioni mondiali de pe jumătatea inferioară: Kyren Wilson, Mark Williams, Mark Selby sau Judd Trump.
Ronnie O'Sullivan va debuta la Campionatul Mondial de snooker pe 21 aprilie, iar meciul său din primul tur se va termina pe 22 aprilie. Aceasta e o veste bună pentru septuplul campion la Crucible, deoarece el a spus întotdeauna că îi este greu să rămână concentrat 17 zile, cât ține Mondialul. Așa, durata competiției se reduce la doar 14 zile pentru el.
În prima zi a competiției (18 aprilie) se va termina un singur meci, cel al campionului mondial en-titre, Zhao Xintong. Chinezul e principalul favorit, fiind într-o formă stelară, dar rămâne de văzut dacă va putea să rupă "Blestemul de la Crucible" (niciun jucător din istorie nu și-a apărat primul titlu mondial). În prima zi vor juca alți 4 capi de serie: Xiao Guodong, Mark Allen, Mark Williams și Barry Hawkins, dar sesiunile decisive ale partidelor în care ei vor fi implicați vor avea loc a doua zi.
Campionatul Mondial de snooker va avea loc în perioada 18 aprilie - 4 mai. Calificările au început astăzi și se vor termina pe 15 aprilie, iar toate meciurile sunt în direct și în exclusivitate pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo