Ronnie O'Sullivan, start fulminant la Campionatul Mondial de snooker! "Racheta", fără milă față de un debutant în prima sesiune
Publicat 21/04/2026 la 20:13 GMT+3
Ronnie O'Sullivan a început în forță Campionatul Mondial de snooker din acest an, unde țintește al 8-lea titlu al carierei. În primul tur, "Racheta" se duelează cu chinezul He Guoqiang, debutant la Crucible, iar soarta meciului a fost decisă în mare măsură în prima sesiune. Fără să strălucească neapărat, Ronnie a câștigat cu 7-2 și va avea de îndeplinit o simplă formalitate în sesiunea decisivă.
Ronnie O'Sullivan, lovitură de distanță magnifică, în primul său meci la Campionatul Mondial 2026
Sursa video: Eurosport
Ronnie O'Sullivan a jucat foarte puțin în acest sezon și nu a reușit să cucerească niciun trofeu, dar a mers la Campionatul Mondial cu un moral excelent, după ce a făcut finală la World Open (pierdută cu 7-10 în fața lui Thepchaiya Un-Nooh), asta după ce în sfertul cu Ryan Day a scris o nouă pagină în istoria snookerului, reușind un break de 153 de puncte, cel mai mare din toate timpurile într-un meci oficial.
Septuplul campion mondial a așteptat cu nerăbdare să debuteze la Crucible, spunând că a început să se plictisească la antrenamente, și a arătat o formă dătătoare de speranțe în primul meci. Ronnie a avut șansă la tragerea la sorți și îl înfruntă în primul tur pe He Guoqiang, unul dintre cei 4 debutanți pe tabloul principal. "Racheta" a oferit o prestație foarte solidă în prima sesiune, pe care a câștigat-o cu 7-2, luând o opțiune clară pentru calificarea în optimi.
Ronnie O'Sullivan, ca și calificat în optimi la Campionatul Mondial de snooker! "Racheta", prestație solidă în prima sesiune a duelului cu He Guoqiang
Ronnie a început fulminant partida și a condus cu 6-0, reușind pe parcurs două break-uri mari, de 97 și 113 puncte (al 215-lea century al carierei la Crucible). Eliberat de emoții, chinezul a câștigat apoi două jocuri la rând, însă finalul sesiunii i-a aparținut tot lui O'Sullivan, care a câștigat ultimul joc cu un break de 86 de puncte.
Chiar dacă a și ratat destul de mult (a încheiat sesiunea cu un procentaj de doar 77% la loviturile de buzunar), Ronnie a dat dovadă de cinism și a taxat aproape fiecare eroare a adversarului. "Racheta" a terminat sesiunea cu un century și alte 4 break-uri de peste 50 de puncte, ceea ce dovedește că nu are nevoie de prea multe șanse pentru a tranșa jocurile în favoarea sa.
Sesiunea decisivă a partidei Ronnie O'Sullivan - He Guoqiang va avea loc miercuri, cu începere de la ora 16:30. În mod normal, nu mai are cum să se pună problema învingătorului, deci sunt șanse foarte mari ca fanii snookerului să fie răsfățați cu un meci istoric în optimi, între Ronnie și John Higgins. Scoțianul a trecut în primul tur de Ali Carter, scor 10-7, și a spus că și-ar dori foarte mult să-l înfrunte pe O'Sullivan încă o dată pe cea mai importantă scenă a snookerului, mai ales că actuala ediție a Mondialului ar putea fi ultima în care drumurile celor două legende s-ar putea intersecta.
Ronnie O'Sullivan și John Higgins au dezvoltat una dintre cele mai mari rivalități din istorie, care a început în urmă cu mai bine de 30 de ani. Cei doi au oferit nenumărate confruntări epice, fiind adversari inclusiv într-o finală de Campionat Mondial, în 2001 (Ronnie a câștigat cu 18-14, cucerind primul dintre cele 7 titluri mondiale).
În această seară vom afla numele altor doi jucători calificați în optimi la Crucible. Judd Trump și Shaun Murphy sunt favoriți să ajungă acolo, dar nu au marje de eroare prea mari. "Asul din Pachet" îl conduce cu 5-4 pe Gary Wilson după prima sesiune, în care a revenit de la 1-4, iar "Magicianul" are tot un avans minim în duelul cu Fan Zhengyi.
Campionatul Mondial de snooker este în plină desfășurare la Teatrul Crucible din Sheffield, iar toate meciurile sunt în direct și în exclusivitate pe Eurosport și HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2208.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2770.png)
10
2
Promo
Promo