Shaun Murphy visează la titlul mondial, după prestația stelară din optimi: "Trebuie să profit"

Shaun Murphy s-a calificat la pas în sferturile de finală de la Campionatul Mondial de snooker, după ce l-a învins în numai două sesiuni pe Xiao Guodong, scor 13-3. "Magicianul" a jucat absolut încântător în ultima parte a meciului, iar la final a avut un discurs care sugerează că se vede capabil să meargă până la capăt la Crucible și să cucerească al doilea său titlu mondial.

Shaun Murphy, primul jucător calificat în sferturi la Mondial! Prestaţie colosală a "Magicianului"

Sursa video: Eurosport

Shaun Murphy a fost la un pas de o eliminare prematură de la Campionatul Mondial de snooker, dar a reușit o închidere de masă magnifică în jocul decisiv al confruntării cu Fan Zhengyi din primul tur și a ajuns în optimi. Acolo, "Magicianul" a dat piept cu un alt jucător chinez, Xiao Guodong, pe care l-a surclasat, devenind primul jucător calificat în sferturi la actuala ediție.
Murphy a fost în control deplin încă de la început, el desprinzându-se la 5-0 în startul primei sesiuni. Chinezul a câștigat apoi două jocuri la rând, însă Murphy și-a adjudecat ultimul joc și sesiunea a doua a început de la scorul de 6-2 pentru el. Guodong trebuia să câștige măcar două din cele 8 jocuri ale sesiunii a doua pentru a exista și o sesiune decisivă, însă nu a fost în stare, pentru că englezul a fost într-o zi de grație.
picture

Murphy, break de 103 puncte la Campionatul Mondial, după ce a comis 7 faulturi în jocul respectiv

Sursa video: Eurosport

Murphy a câștigat toate jocurile din prima repriză și s-a distanțat la 10-2, dar la reluare Xiao a reușit un break de 72 de puncte, cel mai mare al său din meci, și a redus din ecart. Finalul partidei i-a aparținut în totalitate "Magicianului", care a fost absolut imperial în următoarele patru jocuri. Trei dintre ele le-a câștigat cu break-uri de peste 100 de puncte, iar unul cu o închidere de masă de excepție, de 69 de puncte, după ce adversarul a avut un avans de 55 de puncte.

Campionatul Mondial de snooker | Shaun Murphy, discurs entuziasmant, după prestația stelară contra lui Xiao Guodong

Așadar, Murphy s-a impus cu 13-3 și la cum a jucat împotriva lui Xiao Guodong are toate motivele să spere la un parcurs foarte lung la actuala ediție a Mondialului. Campion la Crucible în 2005, englezul e hotărât să meargă din nou până la capăt, declarând că simte că are o șansă bună în acest an.
"Este un vis să joc așa, mai ales aici, unde contează cel mai mult. Toate evenimentele sunt mari, dar acesta este cel mai important. Xiao este un jucător foarte elegant și știam că va trebui să fiu în meci de la început. În adâncul minții mele, astăzi, știam că pot câștiga meciul încă din această sesiune și asta mă ajută, pentru că pot petrece mai mult timp acasă. În sala mea de snooker pot alege dacă vreau să exersez o oră sau zece ore pe zi și îi voi urmări, de asemenea, pe Ding Junhui și Zhao Xintong luptând între ei.
Am primit o gură de aer când l-am învins pe Fan (n.r. 10-9, în turul 1) și nu vreau să o irosesc. Știu că oportunitățile mele aici nu vor veni pentru totdeauna și când vin, trebuie să le profit. Sunt foarte mândru de palmaresul meu la Crucible și sper să vin aici încă câțiva ani.", a spus Murphy, citat de WST.com.
Prezent pentru a 24-a oară pe tabloul principal de la Campionatul Mondial, Shaun Murphy va juca pentru a 10-a oară în sferturile de finală. "Magicianul" va întâlni un al jucător chinez în runda următoare, câștigătorul partidei Zhao Xintong - Ding Junhui, a cărei prime sesiuni are loc astăzi (sesiunile doi și trei sunt programate sâmbătă și duminică).
Meciurile din optimile CM de snooker sunt următoarele
  • Zhao Xintong - Ding Junhui
  • Guodong Xiao - Shaun Murphy 3-13
  • John Higgins - Ronnie O'Sullivan
  • Chris Wakelin - Neil Robertson
  • Kyren Wilson - Mark Allen (3-5 după prima sesiune)
  • Barry Hawkins - Mark Williams (4-4 după prima sesiune)
  • Mark Selby - Wu Yize
  • Hossein Vafaei - Judd Trump
Din optimi sistemul în care se joacă la Campionatul Mondiale este "cel mai bun din 25 de jocuri". Altfel spus, primul sportiv care își trece în cont 13 frameuri merge mai departe în sferturile de finală de la Crucible.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo