Higgins, genial după ce l-a învins pe Trump: "N-ar trebui să reușesc asemenea lucruri la vârsta mea". Finală de vis la Players Championship

John Higgins a reuşit o nouă prestaţie istorică, de această dată în semifinalele Players Championship, reușind, la 50 de ani, să treacă de liderul mondial, Judd Trump, şi să joace încă un turneu cu trofeul pe masă. "Vrăjitorul din Wishaw" a fost extrem de volubil la final, deşi extrem de obosit, şi a admis că astfel de performanţe nu sunt normale la vârsta sa.

John Higgins at the Players Championship in Telford.

Credit imagine: Getty Images

Scoțianul John Higgins s-a impus cu 6-5 în fața liderului mondial Judd Trump, la capătul unei semifinale spectaculoase, și s-a calificat în cea de-a 60-a finală de turneu de clasament din carieră, la Players Championship.
Deși Trump, în vârstă de 36 de ani, a dominat duelurile directe din ultimii ani, precedenta lor confruntare s-a încheiat tot cu un 6-5 pentru Higgins, în semifinalele de la Mastersului, de luna trecută. Ca atare, "vrăjitorul din Wishaw" pare să fi scăpat de "complexul Judd" şi a devenit cel mai în vârstă finalist din istoria turneelor de clasament, după Rex Williams, care avea 53 de ani la Grand Prix, scrie WST.
După performanţa de aseară, scoțianul, cvadruplu campion mondial, a vorbit despre cum s-a simţit în decisiv. După ce a ratat şansa să închidă partida cu 6-4, Higgins părea cu spatele la zid, dar a arătat nervi tari. După 5 ani fără vreun turneu, el a câştigat, în ultimele două luni, două titluri, jucând şi alte finale şi etalând un snooker care ne aminteşte de "vintage Higgins".
"Nu prea pot explica, pur şi simplu am intrat în zonă şi am gândit limpede. Nu am mai auzit publicul, am fost extrem de focusat şi am reuşit să curăţ masa.
În ultimul an, am câştigat enorm la nivelul încrederii, mi-am spus că pot performa în continuare sub presiune şi a funcţionat. Nu ar trebui să reușesc asemenea lucruri la vârsta mea. Dar nu doar eu, mai suntem câţiva seniori care performăm bine - Ronnie (n.r. O'Sullivan), Mark (n.r. Williams) -, cred că e bine pentru snooker.
Acum, însă, mă simt stors, am nevoie să mă relaxez înainte de finală. Sper să arăt un nivel similar şi în partida de mâine (n.r. de azi)", a spus Higgins după semifinalele Players Championship.

John Higgins vs Zhao Xintong, în finala Players Championship 2026

În ultimul act, Higgins va da piept cu Zhao Xintong, campionul mondial în exerciţiu, care a trecut tot în joc decisiv de Mark Allen, 6-5. Chiar dacă "The Pistol" a condus în startul partidei, jucătorul chinez a revenit în meci graţie unor breakuri consistente.
Zhao a reuşit două centuries în semifinala cu Allen, inclusiv un impresionant 140, evoluând în multe momente la nivelul arătat la Crucible 2025.
Va fi a 14-a confruntare directă dintre Higgins şi Zhao, scoțianul conducând cu 8-5. În ultimul meci direct, chinezul a avut câştig de cauză, 5-3 la World Grand Prix 2026.
Finala se va juca după sistemul cel mai bun din 19 frameuri (primul la 10) şi va putea fi urmărită pe Eurosport 2, de la ora 21:00. Întregul ultim act va fi transmis pe HBO Max, de la 15:00.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo