Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

John Higgins l-a demolat pe Ronnie O'Sullivan la Champion of Champions și e în semifinale

Cristian Mihală

Publicat 19/11/2021 la 07:35 GMT+2

John Higgins l-a învins categoric pe Ronnie O'Sullivan, în ultima partidă din grupele Champion of Champions, joi seară, pentru a se califica în semifinalele competiției. Acolo, scoțianul îl va întâlni pe Yan Bingtao.

Ronnie O'Sullivan defends John Higgins after the English Open final

Credit imagine: Eurosport

Duel de cinci stele la Champion of Champions, în ultima partidă a serii. Higgins, de 4 ori campion mondial, și Ronnie O'Sullivan, sextuplu învingător la Crucible au fost iar față în față, după ce "Vrăjitorul din Wishaw" se impunea dramatic, acum două săptămâni, în decisivul semifinalei de la English Open.
De această dată, partida a fost unidirecționată. Higgins a început cu două breakuri mari (86 și 92), dar se părea că "Racheta" va oferi o replică pe măsură, reușind un break de peste 100 de puncte pentru a sta la doar un frame distanță de adversar.
CITEȘTE ȘI:

Higgins, de neoprit în fața lui O'Sullivan la Champion of Champions

Doar că "Vintage John" a ieșit din nou la rampă, scoțianul arătând la 46 de ani că nu întâmplător a jucat deja două finale în ultima lună și jumătate (din păcate pentru fanii lui, ambele pierdute în decisiv). Astfel, Higgins a pus pe tabelă alte două breakuri consistente, de 127 de puncte și de 94 de puncte, lăsându-și adversarul fără replică.
În jocul 7, Higgins a făcut suficient pentru a câștiga meciul. Deși a ratat la limită o bilă roșie, Ronnie a revenit la masă pentru câteva secunde, pentru ca apoi, să își dea seama că e o configurație a bilelor care nu îi permite să obțină cele două snookere necesare pentru a reveni în foc.
S-a terminat 6-1 în favoarea lui Higgins, un adevărat duș rece pentru "Rachetă". În semifinale, John îl va întâlni pe Yan Bingtao, în timp ce în cealaltă dispută din careul de ași vor fi față în față Judd Trump și Kyren Wilson.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo