John Higgins i s-a alăturat lui Neil Robertson în marea finală de la Tour Championship. Dacă australianul l-a învins dramatic în semifinale pe Ronnie O'Sullivan, în joc decisiv, Higgins a trecut cu 10-7 de Luca Brecel, după un final de meci impecabil.
Brecel a început în forță, câștigând primele 3 frame-uri ale partidei, dar Higgins și-a adjudecat apoi toate celelalte 5 jocuri ale primei sesiuni. Debutul sesiuni finale a fost unul echilibrat, dar tot Higgins a fost mai eficient, distanțându-se la 7-4.
Meciul părea că va căpăta accente dramatice după ce Brecel a reușit să ia 3 jocuri la rând și să egaleze la 7, dar finalul de meci i-a aparținut în totalitate lui Higgins, care a câștigat în final cu 10-7, luându-și revanșa în fața belgianului după înfrângerea din finala Openului Scoției din decembrie 2021.
Snooker
Mădălin Gal și Eduard Riti, câștigătorii Century Snooker Open si RST Junior League – Etapa 3
ACUM 15 ORE

John Higgins - Neil Robertson, marea finală de la Tour Championship

Higgins a ajuns astfel în cea de-a 5-a finală a sezonului. Scoțianul, care a câștigat 31 de turnee în carieră, este încă în căutarea primului trofeu stagional, după ce a pierdut de fiecare dată în ultimul act.
Higgins și Robertson s-au duelat deja într-o finală în acest sezon. Australianul s-a impus dramatic la English Open, scor 9-8, după ce Higgins a condus cu 8-6. În afară de English Open, Robertson a mai câștigat alte două turee în acest sezon: Masters-ul și Players Tour Championship, trecând de fiecare dată de Barry Hawkins.
John Higgins și Neil Robertson vor lupta pentru un premiu de 150.000 £. Finala se va juca după sistemul cel mai bun din 19 frame-uri și se va desfășura pe parcursul a două sesiuni, prima de la ora 15:00 (8 jocuri) și cea de-a doua de la ora 21:00 (maxim 11 jocuri).
Snooker
Ronnie O'Sullivan și-a dezvăluit planurile. Obiectivul cel mare, un nou record mondial
12/05/2022 LA 12:47
Snooker
De la Crucible la RST Snooker Club, pentru CENTURY Snooker Open, în perioada 06-08 Mai
04/05/2022 LA 20:15