Bunicul lui Jack Lisowski este din Ucraina, iar talentatul sportiv de 30 de ani și-a arătat încă de la Gibraltar Open sprijinul pentru această țară, purtând o insignă cu steagul galben-albastru. Cel poreclit "Jackpot" a dorit să își continue inițiativa la Crucible, însă organizatorii i-au interzis.
După succesul împotriva lui Matthew Stevens, 10-8 într-unul dintre cele mai echilibrate dueluri din turul 1, numărul 14 mondial și-a exprimat indignarea față de faptul că nu a putut să susțină cauza ucraineană.
"Toți de aici suntem de partea Ucrainei, de ce dracu' nu pot să port acea insignă? E ceva ce vreau să fac pentru că simt. Bunicul meu a fost ucrainean, tatăl meu și-a petrecut mult timp acolo. E foarte trist ce li se întâmplă în această perioadă. Le-am explicat oficialilor de la Sheffield despre demersul meu și mi-au spus că pot purta însemne ucrainene doar dacă sunt din Ucraina. M-au pus să dau jos insigna de pe vestă", a dezvăluit Lisowski pentru BBC.
Snooker
Mădălin Gal și Eduard Riti, câștigătorii Century Snooker Open si RST Junior League – Etapa 3
ACUM 5 ORE

Lisowski: "Dacă îl bat pe Neil Robertson, voi flutura steagul Ucrainei în arenă"

După ce a avut parte de un thriller în prima rundă, pentru englezul de 30 de ani urmează o altă dispută de foc, împotriva unui fost campion mondial, Neil Robertson. Australianul este cel mai în formă jucător din acest sezon și e văzut de mulți - inclusiv de Jimmy White - drept principal favorit la Sheffield. Totuși, de multe ori "The Thunder from Down Under" a dezamăgit la Crucible, astfel că Lisowski poate produce surpriza, dacă va reuși să joace cel mai bun snooker al său.
Englezul are deja planul făcut pentru un eventual succes contra jucătorului de la Antipozi: dacă îl va învinge, va flutura steagul Ucrainei în foaierul teatrului Crucible, în semn de solidaritate cu compatrioții bunicului său, atât de greu încercați de invazia rusă.
"Poate că o să vin cu un steag. Dacă îl bat pe Robertson, voi flutura steagul Ucrainei în arenă", a spus Lisowski.
Englezul de 30 de ani nu are încă vreun turneu pe puncte câștigat, dar în ultimii doi ani a demonstrat că poate fi un jucător extrem de constant. În sezonul 2020-2021, a reușit nu mai puțin de 3 finale, lucru care l-a propulsat pe locul 10 în ierarhia mondială.
Snooker
Ronnie O'Sullivan și-a dezvăluit planurile. Obiectivul cel mare, un nou record mondial
12/05/2022 LA 12:47
Snooker
De la Crucible la RST Snooker Club, pentru CENTURY Snooker Open, în perioada 06-08 Mai
04/05/2022 LA 20:15