Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Mario Păun, unul dintre cei mai talentați jucători români de snooker: "Sunt fascinat de Judd Trump"

Nicu Savin

Actualizat 19/11/2021 la 11:14 GMT+2

Snooker-ul în România începe să prindă din ce în ce mai mult contur, iar în acest sens Eurosport împreună cu Federația de Snooker RST vă prezintă primul episod dintr-un lung șir dedicat jucătorilor de snooker din România.

Mario Păun

Credit imagine: Eurosport

Acest demers are ca scop familiarizarea iubitorilor de snooker din România cu jucătorii români ce participă în competițiile interne si internaționale.
Așadar, primul episod îl are în prim plan pe Mario Păun din Caracal, județul Olt. Mario are 18 ani și practică acest sport de mai bine de cinci ani. A participat la numeroase concursuri interne și internaționale reprezentând România inclusiv la campionate europene și mondiale de juniori și tineret. În acest sezon, ocupă poziția a 14-a în Clasamentul General RST și va participa la turneul campionilor (RST Grand Final din 19-21 noiembrie 2021), ultima competiție a anului, turneu la care participă primii 16 jucători din Clasamentul General.
Cel mai mare break realizat de Mario Păun în scurta sa carieră este de 99 de puncte, fapt care atestă că avem de-a face cu un tânăr extrem de talentat, care ar putea oe viitor să așeze România pe harta snookerului european.
Citește și:

Mario Păun: "Principalul meu obiectiv este să devin cel mai bun jucător din România"

În interviul acordat pentru Federația de Snooker RST, Mario a vorbit deschis despre cum a început să practice acest sport fără o mare tradiție în România și care sunt jucătorii săi preferați
"Sunt din Caracal. Am început snookerul după ce am auzit o poveste de la tatăl meu cum că ar fi câștigat un turneu de biliard și am fost curios să încerc. Tata m-a dus într-o sală de biliard și apoi am început să merg din ce în ce mai des. Snooker joc de când a venit Ronnie O'Sullivan prima oară în România, cred că sunt aproape 6 ani. De când am masă de snooker acasă (din 2018) am început să mă antrenez mai serios: înainte de competiții mă antrenez 4-5 ore pe zi, dar media este undeva la 3 ore. Principalul meu obiectiv este să devin cel mai bun jucător din România și apoi să mă gândesc la mai mult.
Prima dată când am descoperit snookerul am văzut finala Campionatului Mondial din 2011 dintre John Higgins și Judd Trump și am fost facinat de loviturile lui Trump și de atunci a rămas jucătorul meu preferat.", a spus Mario.
În opinia tânărului jucător, snookerul românesc este într-o continuă dezvoltare, iar viitorul poate arăta strălucit pentru acest sport în țara noastră.
Mai jos puteți urmări întreg interviul cu Mario Păun, dar și o demonstrație practică a talentului său la masa de joc.
picture

Interviu cu Mario Păun, unul dintre cei mai talentați jucători de snooker din România

LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo