De 3 ori campion mondial, Mark Selby a fost timp de 4 ani numărul 1 mondial în snooker și rămâne unul dintre cei mai buni jucători și unul dintre favoriții fiecărui turneu.
Selby este creditat cu șanse mari și la Championship League, turneul transmis între 1 și 11 iunie de Eurosport, dar și la Campionatul Mondial care va avea loc în luna august.

Selby nu se gândește la retragere

Snooker
S-au tras la sorți tablourile de calificări și cel principal la "Marius Ancuța Classic 2021"
22/09/2021 LA 13:36
Ajuns la 36 de ani, Mark Selby continuă să fie la cel mai înalt nivel. Înaintea turneului de la Milton-Keynes, Selby a vorbit despre experiența de a juca snooker în timpul pandemiei.
Voi fi doar eu, adversarul și arbitrul. Urmează să joc joi, cu o zi înainte sunt testat. Voi merge direct la hotel și mă voi închide în cameră până primesc rezultatul. Să sperăm că e negativ și pot juca. Așa este la fel pentru toți cei din turneu. Joc la acest turneu de 11 ani și sunt obișnuit să joc fără public
Selby va împlini luna aceasta vârsta de 37 de ani, însă e convins că mai are un cuvânt de spus în circuitul profesionist.
Snooker-ul nu este un sport fizic așa că nimic nu mă poate opri să joc până la 50 de ani dacă vreau, însă principalul aspect e legat de <<foame>>. Vine un moment în care ai făcut același lucru în fiecare zi și totul este monoton așa că îți poți spune: <<E suficient, deja nu mai îmi place>>. Nu contează pentru mine dacă joc la cel mai înalt nivel, principalul lucru e să îmi facă plăcere. Dacă nu îmi place, mă pot retrage și mâine chiar dacă sunt în top sau nu
https://i.eurosport.com/2020/06/03/2827596.jpg
Snooker
#ETalks cu Rareș Sinca, dublu câștigător al trofeului Marius Ancuța Classic
22/09/2021 LA 13:26
Snooker
Marius Ancuța CLASSIC a ajuns la a patra ediție!
14/09/2021 LA 05:37