Mark Selby se eliberează de problemele psihice care l-au măcinat: "Am avut gânduri de sinucidere"

Mark Selby a vorbit din nou despre problemele de sănătate mintală avute în ultimii doi ani, verbalizarea acestora ajutându-l enorm în găsirea echilibrului. Englezul are în această seară șansa de a devenit cvintuplu campion mondial.

Mark Selby, break maxim în finala Campionatului Mondial de snooker! Luca Brecel, reacție genială

Sursa video: Eurosport

Mark Selby este la două sesiuni distanță de al 5-lea titlu mondial din carieră, un obiectiv ce părea tot mai îndepărtat în contextul în care s-a luptat un an și jumătate cu depresia, având chiar gânduri de sinucidere.
Englezul a câștigat al 4-lea său titlu mondial în 2021, dar de atunci a urmat o lungă perioadă de secetă în privința trofeelor, încheiată 20 de luni mai târziu, odată cu triumful de la English Open, în decembrie 2022.
Timp de aproximativ un an și jumătate, originarul din Leiceter a traversat o perioadă cumplită, în care s-a luptat cu depresia și nu puțini au fost cei care s-au îndoit că va mai reveni vreodată la cel mai înalt nivel.
"Să vorbesc despre problemele mele mintale a fost un mare pas înainte. Trecuseră 18 sau 19 luni în care nu am câștigat nimic și aveam nevoie să trec de o anumită barieră.
Faptul că am ieșit public și am vorbit despre lucrurile care mă apasă m-a făcut să ies din cutia în care intrasem și m-a ajutat să încep să câștig din nou. Să vorbesc răspicat despre ce mă apăsa a însemnat totul, mi-aș fi dorit să spun lucrurile acelea mai repede, pentru că m-am eliberat. Am fost foarte jos, nu știam ce urmează să se întâmple și am avut chiar gânduri de sinucidere.
Să verbalizez lucrurile care mă răscoleau a însemnat mai mult decât am realizat în snooker. A reprezentat un succes mai mare decât orice victorie la masa de joc", a dezvăluit Selby pentru Eurosport.

Soția lui Selby l-a ajutat enorm în lupta cu depresia

Acceptând că are o mare problemă, Selby s-a lăsat pe mâna specialiștilor și a reușit să învingă depresia, iar victoria de la English Open l-a eliberat. Un rol deosebit în recuperarea sa psihică l-a jucat soția sa, Viki, fără de care Mark nu crede că ar fi în starea bună în care e acum.
"În multe privințe, a fost mai greu pentru ea decât pentru mine. Pentru că ea nu știa întotdeauna dacă spunea lucrurile potrivite sau nu, era îngrijorată dacă mă ajută sau face lucrurile și mai dificile.Dar ea a fost o stâncă.Cred sincer că fără ea, nu aș sta aici astăzi. Îi datorez totul. Ea m-a încurajat să fiu curajos și să vorbesc despre problemele mele. Am rămas uluit de natura răspunsurilor și mesajelor pe care le-am primit când am vorbit.
Vorbind despre depresia mea, recunoscând că am nevoie de ajutor, a fost cel mai curajos și mai greu lucru pe care l-am putut face. Mult mai mult decât orice joc, orice titlu din cariera mea. Și înainte de orice este o mare mândrie. Cel mai bun lucru pe care l-am făcut în viața mea.", a declarat Selby, citat de Eurosport.
În lupta sa cu depresia, Selby a căutat să învețe de la alți sportivi care au traversat asfel de perioade în carieră și a găsit în Tyson Fury un exemplu perfect: "Am citit că Tyson Fury a explicat că, după ce s-a retras, a simțit că alunecă din nou pe o pantă proastă și că trebuie să-și dea un obiectiv, o motivație, ceva care să-l facă să lupte din nou și de aceea a revenit. Sunt mult mai bine, dar nu consider că am depășit complet problemele, pentru că știu că pot recidiva și asta am învățat și din cuvintele lui Tyson Fury".
Mark Selby e condus cu 9-8 de Luca Brecel în finala Campionatului Mondial. Cei doi vor reveni azi în arena teatrului Crucible pentru ultimele două sesiuni ale ultimului act (în direct pe Eurosport 1 și în aplicația Eurosport).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo