Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Masters-ul de la Shanghai a început pe canalele Eurosport

DePA Sport

Actualizat 13/11/2017 la 17:48 GMT+2

De luni, 13, până sâmbătă, 18 noiembrie, Eurosport este gazda unuia dintre cele mai importante turnee pe puncte din Asia, Masters-ul de la Shanghai.

Ding Junhui, pictured, beat Kyren Wilson 10-3 in the final in Yushan

Credit imagine: PA Sport

Este pentru a zecea oară consecutiv când Masters-ul de la Shanghai are loc, el luând naștere în anul 2007. Acesta e cel de-al 9-lea turneu pe puncte din sezonul 2017/18 și va avea loc pe Shanghai Indoor Stadium din China.
Unul dintre cei mai valoroși jucători de snooker, chinezul Ding Junhui, a câștigat anul trecut pentru a doua oară în carieră acest turneu, învingându-l în finală pe actualul număr unu mondial, britanicul Mark Selby. Printre alți jucători de renume care au câștigat acest turneu se mai numără: Ronnie O’Sullivan, John Higgins, Stuart Bingham sau finalistul de anul trecut, Selby.
Mai mulți jucători au declarat că acest turneu este unul dintre cele mai populare ale sezonului, iar asiaticii cu siguranță cunosc acest lucru, fiind unii dintre cei mai entuziaști fani ai snooker-ului mondial. Mai mult, numărul sportivilor care concurează pentru obținerea titlului de campion a fost mărit, iar în fazele finale au ajuns 64 de jucători.
De asemenea, valoarea premiilor pentru câștigătorul Mastersul-ui de la Shanghai a crescut, câștigătorul fiind premiat cu un premiu in valoare de 150,000 lire sterline.

Fii alături de Eurosport, care oferă transmisiuni pe toată perioada turneului și află cine va ajunge în finala de la Shanghai.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo