Aflat la mare distanță în fruntea clasamentului mondial, Judd Trump continuă forma extraordinară și se anunță ca principalul favorit la Campionatul Mondial din acest an. Trump va încerca să-și apere trofeul la Crucible după ce l-a câștigat în premieră în 2019.
Trump are un sezon fantastic, reușind pentru prima dată să câștige 4 turnee într-un singur an competițional! După victoriile din China, de la World Open și de la Openul Irlandei de Nord, Judd Trump și-a trecut în cont și Mastersul German, turneu pe care nu îl mai câștigase până acum.

Trump, campion la Berlin

Snooker
Marius Ancuța CLASSIC a ajuns la a patra ediție!
14/09/2021 LA 05:37
Judd Trump nu a avut nicio emoție la cea de-a 15-a ediție a Mastersului German în drumul spre finală. A trecut cu 5-1 de Noppon Saengkham, cu 5-3 de Luca Brecel, cu 5-1 de Michael Georgiou și cu 6-4 în semifinale de Grame Dott.
În finală, Judd Trump l-a avut în fața pe Neil Robertson, unul dintre rivalii săi, cel pe care l-a întâlnit și în finala Champions of Champions. Atunci, australianul s-a impus după joc decisiv. Acum, a venit momentul revanșei pentru Trump.
Trump a început bine finala și a condus cu 2-1, însă Robertson a revenit și a câștigat 3 jocuri consecutive, inclusv unul în care a reușit un break de 120 de puncte, cel mai mare al finalei. Trump a încheiat însă prima sesiune la egalitate, scor 4-4.
Startul sesiunii decisive a fost în favoarea lui Trump, cel care a câștigat 4 din primele 5 jocuri! Astfel, mai avea nevoie de un singur joc pentru trofeu și l-a câștigat cu 9-6 după un break de 100 de puncte în frame-ul 15 al partidei.
Judd Trump ajunge astfel la 15 trofee în carieră 683 de break-uri de peste 100 de puncte în carieră, dintre care 5 doar la acest turneu.

German Masters : Judd Trump câștigă finala în fața lui Neil Robertson

Snooker
Trump cere mutarea Mondialului de snooker din legendarul Crucible! Argumentele "Asului din pachet"
10/09/2021 LA 13:20
Snooker
Mark Williams a rescris istoria snookerului cu succesul de la British Open
23/08/2021 LA 07:24