Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Meciuri pe muchie de cuțit la Crucible. Trump și Selby avansează cu emoții în sferturile de finală

Nicu Savin

Publicat 08/08/2020 la 11:56 GMT+3

Campionatul Mondial de Snooker ne oferă meciuri din ce în ce mai spectaculoase și mai palpitante. Se cunosc deja 4 sfertfinaliști, iar astăzi vor debuta și ultimele 2 optimi de finală.

Judd Trump s-a calificat cu emoții în sferturile de finală la Crucible

Credit imagine: Eurosport

După ce Kurt Maflin a devenit primul jucător calificat în sferturi prin victoria entuziasmantă contra lui John Higgins, galezul Mark Williams a ajuns și el în turul al 3-lea al competiției după ce a trecut într-un meci foarte echilibrat de Stuart Bingham, scor 13-11.
Judd Trump | Snooker | ESP Player Feature

Judd Trump își continuă cursa de apărare a trofeului

Sesiunea decisivă a meciului dintre Judd Trump și Yan Bintao a început de la scorul de 8-8. Campionul mondial de anul trecut a câștigat primele 2 frame-uri, dar apoi chinezul a făcut 10-9. Bingtao a fost aproape să egaleze la 10, dar a ratat bila maro, iar Trump a profitat imediat și a "furat" jocul, distanțându-se din nou la două lungimi.
Bingtao nu a cedat și a răspuns cu un break consistent de 94 de puncte pentru 11-10, iar apoi a urmat cel mai disputat joc al meciului. Acesta a durat 52 de minute și a oferit momente de maxim suspans. Bingtao avea nevoie de 2 snooker-e când pe masă se mai aflau ultimele 3 bile colorate. Le-a reușit pe ambele și a avut chiar șansa să atace la buzunar bila albastră, dar încercând o tăietură fină a acesteia pentru buzunarul de mijloc a ratat inexplicabil contactul, comițând un faul de 5 puncte, iar apoi jocul i-a revenit lui Trump care conducea cu 12-10.
Bingtao nu a cedat nici de această dată și a reușit un break superb în jocul următor (130 de puncte). Chinezul a avut apoi șansa să trimită meciul în joc decisiv, dar a ratat o bilă roșie, iar Trump nu i-a mai dat nicio șansă, reușind o închidere de masă de clasă cu un break de 127 de puncte, care i-a asigurat victoria cu scorul de 13-11.
Trump are acum câteva zile de odihnă și așteaptă să vadă cine îi va fi adversar în sferturi. Acesta se va stabili în urma partidei dintrte Martin Gould și Kyren Wilson.
Mark Selby

Mark Selby a avut nevoie de joc decisiv

În disputa dintre triplul campion mondial Mark Selby și tailandezul Noppon Saengkham dramatismul a atins cote maxime. Începând sesiunea decisivă de la egalitate (8-8) cei doi jucători au mers cap la cap până în jocul decisiv.
Mai întâi Selby a condus cu 9-8 și a avut un avans de 53 de puncte și în frmae-ul 18, dar tailandezul a reușit apoi un break de 54 de puncte pentru a egala la 9. Următorul frame a fost foarte lung (48 de minute) și i-a revenit lui Saengkham, dar Selby a izbutit apoi un brerak de 70 de puncte și la pauza dintre reprize s-a intrat din nou la egalitate, scor 10-10.
Selby a revenit de la vestiar hotărât să închidă partida și s-a distanțat la 12-10, dar tailandezul s-a ținut scai de englez și a făcut 12-11 după mai multe break-uri mici, iar apoi a reușit un break de 90 de puncte, trimițând partida în joc decisiv.
Acolo tot Saengkham a avut prima șansă, dar și-a încheiat break-ul cu doar 9 puncte și a urmat o serie de lovituri de siguranță. Selby și-a arătat din nou stăpânirrea de sine în astfel de momente și a jucat impecabil, iar când a apărut prima eroare a adversarului, "Bufonul din Leicester" a profitat din plin și a închis masa cu un superb break de 124 de puncte.
Astfel, Selby trece cu mari emoții în sferturile de finală, acolo unde va urma să-l întâlnească pe câștigătorul disputei dintre Barry Hawkins și Neil Robertson.
O’Sullivan – Ding | Snooker | ESP Player Feature

Ronnie și Ding, cap la cap după prima sesiune

Ieri au început alte 2 meciuri din optimele de finală ale competiței. Eviden, cel mai așteptat meci al zilei a fost cel dintre Ronnie O'Sullivan și Ding Junhui. Ronnie a condus cu 1-0, dar Ding a profitat de erorile englezului și a intrat în avantaj la pauză, scor 3-1.
După revenirea de la vestiare, Ronnie a câștigat 3 frame-uri consecutive, iar ultmimul joc al primei sesiuni i-a revenit chinezului, astfel că meciul se va relua astăzi de la scorul de 4-4.
Poate cea mai surprinzătoare optime de finală este cea dintre Anthony McGill și Jamie Clarcke. După ce l-a eliminat absolut incredibil pe Mark Allen, englezul Jamie Clarke își continuă parcursul excelent la Crucible.
Clarke a câștigat cu 6-2 prima sesiune a meciului cu McGill și este mare favorit pentru a se califica în sferturile de finală, dar totul depinde de ce se va întâmpla astăzi în cea de-a 2-a sesiune.
Astăzi încep și ultimele 2 meciuri din optimile de finală: Kyren Wilson va debuta la această ediție (a ajuns direct în turul doi după retragerea lui Anthony Hamilton) contra lui Martin Gould și Barry Hawkins îl va întâlni pe australianul Neil Robertson.
Din aceste dispute se vor desfășura astăzi câte 2 sesiuni, începând cu orele 12:00 și 21:00, în timp ce sesiunile cu numărul 2 din întâlnirile Ronnie O'Sullivan-Ding Junhui și Anthony McGill-Jamie Clarcke vor începe la ora 16:30.
Toate meciurile de la Campionatul Mondial de Snooker vor putea fi urmărite în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo