Scoțianul Stephen Hendry, "Regele de la Crucible" - cu șapte titluri de campion mondial în palmares, figurează pe tabloul nou-lansatei WST Pro Series, competiție care își face debutul în calendar în 2021, având la start 128 de jucători și un format competițional unic. Întrecerea va fi găzduită, deja tradițional, de Marshall Arena din Milton Keynes și programează primele meciuri în a doua jumătate a lunii ianuarie, restul partidelor urmând a se disputa în martie. Cu premii în valoare totală de 420.500 de lire sterline, WST Pro Series își va stabili învingătorul pe 21 martie.
Stephen Hendry (51 ani) este așteptat să joace primele sale partide oficiale după Mondialul din 2012 împotriva unor jucători precum Gary Wilson, Lu Ning, Martin O’Donnell, Liam Highfield, Jamie O’Neill, Zhao Jianbo și Rory McLeod.

Hendry, pe tabloul oficial la WST Pro Series: regulile competiției

Snooker
S-au tras la sorți tablourile de calificări și cel principal la "Marius Ancuța Classic 2021"
22/09/2021 LA 13:36
Stephen Hendry va reveni într-o competiție cu format neobișnuit. World Snooker mizează pe sistemul de joc în grupe, în locul celui clasic, eliminatoriu.
Cei 128 de jucători înscriși la start au fost împărțiți în primă fază 16 grupe de câte opt, unde fiecare va juca cu fiecare, în sistem "cel mai bun din trei jocuri". Primii doi clasați vor promova în etapa a doua, unde se vor forma din nou grupe de câte opt jucători (patru grupe, 32 de jucători în total). Formatul meciurilor rămâne același, iar primii doi clasați în cele patru grupe din etapa a doua se califică în ultima grupă, care își va desemna învingătorul pe 21 martie.

Grupele WST Pro Series

* Primele opt grupe (A-H) se vor juca în perioada 18-25 ianuarie. Următoarele opt grupe (I-P) se vor disputa în perioada 9-16 martie. Între 17 și 20 martie este programată faza a doua a WST Pro Series, cu patru grupe. Ultimii opt jucători rămași în cursă își vor disputa trofeul pe 21 martie.
Grupa A
  • Shaun Murphy
  • Michael Holt
  • Alan McManus
  • Louis Heathcote
  • Xu Si
  • Ken Doherty
  • Fraser Patrick
  • Brian Ochoiski
Grupa B
  • Kyren Wilson
  • Li Hang
  • Yuan Sijun
  • Sunny Akani
  • Pang Junxu
  • Kacper Filipiak
  • Aaron Hill
  • Fan Zhengyi
Grupa C
  • Stuart Bingham
  • Scott Donaldson
  • Sam Craigie
  • Chris Wakelin
  • Jamie Clarke
  • Ashley Carty
  • Billy Castle
  • Jamie Curtis-Barrett
Grupa D
  • Barry Hawkins
  • Ricky Walden
  • Jimmy Robertson
  • Alexander Ursenbacher
  • Gerard Greene
  • Duane Jones
  • Farakh Ajaib
  • Paul Davison
Grupa E
  • Mark Selby
  • Matthew Selt
  • Joe O’Connor
  • Stuart Carrington
  • Eden Sharav
  • Soheil Vahedi
  • Lukas Kleckers
  • Daniel Womersley
Grupa F
  • Mark Allen
  • Ben Woollaston
  • Noppon Saengkham
  • David Grace
  • Igor Figueiredo
  • Jordan Brown
  • Riley Parsons
  • Fergal O’Brien
Grupa G
  • Gary Wilson
  • Lu Ning
  • Martin O’Donnell
  • Liam Highfield
  • Jamie O’Neill
  • Zhao Jianbo
  • Rory McLeod
  • Stephen Hendry
Grupa H
  • Yan Bingtao
  • Ali Carter
  • Mark Davis
  • Tian Pengfei
  • Chang Bingyu
  • Simon Lichtenberg
  • Amine Amiri
  • Kuldesh Johal
Grupa I
  • Ronnie O’Sullivan
  • Tom Ford
  • Lyu Hoatian
  • Mark Joyce
  • Chen Zifan
  • David Lilley
  • Ben Hancorn
  • Jamie Wilson
Grupa J
  • David Gilbert
  • Martin Gould
  • Elliot Slessor
  • Ian Burns
  • James Cahill
  • Peter Lines
  • Oliver Lines
  • Iulian Boiko
Grupa K
  • Anthony McGill
  • Zhao Xintong
  • Mark King
  • Dominic Dale
  • Andy Hicks
  • Si Jiahui
  • Peter Devlin
  • Lee Walker
Grupa L
  • Thepchaiya Un-Nooh
  • Zhou Yuelong
  • Anthony Hamilton
  • Luo Honghao
  • Mitchell Mann
  • Lei Peifan
  • Ashley Hugill
  • Leo Fernandez
Grupa M
  • Joe Perry
  • Xiao Guodong
  • Matthew Stevens
  • Daniel Wells
  • Jak Jones
  • Rod Lawler
  • Allan Taylor
  • Haydon Pinhey
Grupa N
  • Jack Lisowski
  • Graeme Dott
  • Luca Brecel
  • Andrew Higginson
  • Jackson Page
  • Brandon Sargeant
  • Zak Surety
  • Michael White
Grupa O
  • Judd Trump
  • Hossein Vafaei
  • Ryan Day
  • Jamie Jones
  • Barry Pinches
  • Jimmy White
  • Steven Hallworth
  • Sean Maddocks
Grupa P
  • Mark Williams
  • Kurt Maflin
  • Robert Milkins
  • Nigel Bond
  • Robbie Williams
  • Gao Yang
  • Alex Borg
  • Oliver Brown
Snooker
#ETalks cu Rareș Sinca, dublu câștigător al trofeului Marius Ancuța Classic
22/09/2021 LA 13:26
Snooker
Marius Ancuța CLASSIC a ajuns la a patra ediție!
14/09/2021 LA 05:37