Lider autoritar în clasamentul mondial, Judd Trump poate să bată un nou record impresionant în carieră. A câștigat finala Players Championship duminică seară, acesta fiind al 5-lea trofeu al său în actualul sezon. Stephen Hendry, Ding Junhui, Mark Selby și Ronnie O'Sullivan sunt ceilalți jucători care au reușit să câștige 5 titluri într-un singur sezon iar Judd Trump mai are 3 turnee la care poate să depășească acest record.
În finala cu Bingtao, Judd Trump a reușit să se impună într-un prim joc echilibrat și apoi a preluat în totalitate controlul asupra finalei. A reușit un break de 122 de puncte și alte 2 break-uri de 75 de puncte, ducând scorul la 6-1! Bingtao, cel care nu reușise să câștige mai mult de un joc în cele 4 partide precedente cu Trump, a oprit această serie cu un break de 95 în finalul primei sesiuni.
Bingtao a pornit în forță în sesiunea decisivă cu 2 jocuri consecutive, ducând scorul la 6-4. A fost momentul în care Trump, aproape enervat de curajul adversarului, a reușit un break de 108 puncte. Au urmat alte 2 break-uri de peste 50 de puncte și un joc echilibrat pentru o victorie cu 10-4.
Northern Ireland Open
Mark Allen, în semifinale la Openul Irlandei de Nord, după o revenire superbă contra lui Judd Trump
15/10/2021 LA 14:34
Judd Trump a ajuns astfel la 8 finale consecutive câștigate și a primit un cec de 125.000 de lire pentru acest nou triumf. Trump are deja 16 titluri de clasament câștigate și are în actualul sezon 81 de break-uri de peste 100 de puncte. Doar Neil Robertson a reușit în trecut să treacă de pragul de 100 în trecut, însă Trump amenință și acest record.
Pentru fanii snooker-ului și pentru jucători urmează Openul Gibraltarului și apoi Tour Championship, la care vor participa doar primii 8 jucători din clasamentul pe ultimul an. Iar apoi vine Campionatul Mondial care va începe pe 18 aprilie.

Players Championship - rezumatul finalei dintre Judd Trump și Yan Bingtao

Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Campionatul Mondial
Shaun Murphy - Judd Trump 13-11. "Magicianul", în semifinalele Mondialului de Snooker
29/04/2021 LA 04:22
Campionatul Mondial
Campionatul Mondial de snooker | Judd Trump și Stuart Bingham au avansat, fără emoții, în sferturi
26/04/2021 LA 14:32