Primul nume important care se scoate din calculele pentru CM de Snooker: "E imposibil să câștig"

Yan Bingtao (China) e convins că nu va fi campion mondial la actuala ediție a CM de snooker. Chinezul e de părere că nu are în acest moment o formă care să îi permită să lupte de la egal la egal cu cei mai buni din lume.

John Higgins - Yan Bingtao, finala Masters 2021

Credit imagine: Eurosport

Yan Bingtao a avansat în turul secund la Campionatul Mondial de snooker, după ce a trecut cu 10-6 de Martin Gould. Câștigător la Masters, unde a obținut rezultate incredibile, care au culminat cu finala în fața lui Higgins, asiaticul nu crede în șana lui la Crucible. După succesul din primul tur, chinezul a fost întrebat dacă se vede ajungând până la final în competiția care a debutat sâmbătă, în direct pe Eurosport.
Cine crezi că este cel mai bun jucător din afara Europei? Votează-ți favoritul aici
"Nu, e imposibil să devin campion mondial anul acesta. E vorba de meciuri extrem de lungi, timp de 17 zile, împotriva unor mari campioni", a spus Bingtao la conferința de presă de după victoria cu Martin Gould.
Deși s-a impus cu 10-6, mai bine de jumătate de meci a fost sub semnul echilibrului. Apoi, cu un moral mai bun de competiție și cu mai multă încredere în forțele sale, Yan a terminat în forță.
"La 5-5 a fost momentul cheie. Am reușit două breakuri de peste 100 de puncte și acolo s-a rupt partida", a mai spus Bingtao.
După victoria în fața lui Martin Gould, pe chinezul stabilit în Sheffield îl așteaptă o confruntare cu învingătorul din disputa Shaun Murphy - Mark Davis. În sferturi ar putea juca împotriva lui Judd Trump, iar o eventuală semifinală i-ar scoate în față unul dintre Neil Robertson sau Kyren Wilson.

Campionatul Mondial de snooker | Cine e Yan Bingtao?

La doar 21 de ani, chinezul este marea speranță a snookerului mondial, mulți preconizând că în viitor Yan va fi campion mondial.
Anul trecut, Bingtao a participat pentru a doua oară la Campionatul Mondial și a ajuns până în 16-imi, unde s-a înclinat, după un meci dramatic, în fața lui Judd Trump (11-13).
Progresul său a fost și mai evident în acest an, când a câștigat incredibil Mastersul. "Yan the Man" are un sfert destul de greu, cu Trump posibil adversar în runda a 3-a, dar dacă va prinde o zi magică împotriva acestuia nimic nu trebuie exlus.
Lumea snookerului a făcut cunoștință cu Yan Bingtao în 2014, când acesta a devenit cel mai tânăr campion mondial din snooker la nivel de amatori. Avea doar 14 ani și prelua "coroana" de la conaționalul Zhou Yuelong, care se impusese la ediția precedentă, fiind cu un an mai vârstă decât Yan. China își anunța atunci o generație de senzație, având în vedere faptul că în 2013 finala Campionatului Mondial de amatori a fost disputată de doi jucători chinezi, iar între 2013 și 2015 patru dintre cele șase poziții în finalele acestei competiții fuseseră acaparate de jucători chinezi.
Însă, dincolo de fantasticul succes de la Mondialul din India, în fața lui Yan Bingtao se așternea o mare decepție, ce ar fi putut să îi compromită moralul. Titlul mondial îi asigurase biletul de acces în circuitul profesionist de snooker pentru sezonul 2015/2016, însă Yan nu a primit viza pentru Regatul Unit, fiind nevoit să rămână în China natală.
Abia un sezon mai târziu jucătorul născut la Zibo, în provincia Shandong din estul Chinei, a reușit să își înceapă oficial cariera în circuit, devenind primul jucător profesionist născut în anii 2000. Totodată, Bingtao a luat decizia de a urma pașii făcuți în adolescență de cel mai important produs al snooker-ului din China, fostul număr unu mondial Ding Junhui, mutându-se în Regatul Unit, mai exact la Sheffield, pentru a-și șlefui jocul și a-și da cea mai bună șansă în carieră.
Campionatul Mondial de snooker e zilnic pe canalele Eurosport și pe Eurosport Player, începând cu ora 12:00.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo