Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Revenirea istorică a lui Stephen Hendry a fost oprită în preliminariile Mondialului de Xu Si

Vlad Dumitrescu

Actualizat 08/04/2021 la 07:13 GMT+3

De șapte ori campion mondial, Stephen Hendry a revenit în circuit în acest sezon printr-o victorie în prima rundă de calificări la Mondial în fața lui Jimmy White, însă traseul său avea să se încheie rapid.

Stephen Hendry in 2021 World Championship qualifying (World Snooker)

Credit imagine: Eurosport

Stephen Hendry a fost eliminat din preliminariile Campionatului Mondial de Snooker la Sheffield după ce a pierdut cu 6-1 în fața lui Xu Si. Hendry a reușit să câștige un prim frame echilibrat, amintind tuturor de zilele sale de glorie prin lovituri excelente.
Meciul a continuat în același ritm și în al doilea frame însă Xu a reușit să elibereze masa (66-64) chiar atunci când Hendry părea că își va dubla avantajul. De atunci, moralul a fost al numărului 82 din lume iar Xu Si a reușit niște break-uri foarte bune de 75, 79, 51 și 66.
Hendry a avut oportunitatea de a reveni în al șaptelea frame însă a ratat o bilă roz ușoară pentru a-i oferi șansa lui Xu să câștige meciul cu un break de 72. Xu va juca cu Zhou Yuelong în următoarea rundă de calificări iar această victorie va oferi un moral excelent tânărului de 23 de ani.

STEPHEN HENDRY A TRECUT DE JIMMY WHITE ÎN PRIMUL TUR DE CALIFICARE

Primul tur al calificărilor de la Campionatul Mondial de Snooker a adus un meci de gală, între doi dintre titanii postavului din anii '80-'90. Stephen Hendry și Jimmy White se întâlniseră de 54 de ori până la partida de luni, cei doi disputând și 4 finale de campionat mondial, toate câștigate de scoțian.
Septuplul campion mondial a avut câștig de cauză și de această dată, câștigând astfel primul său meci în circuit după 9 ani. Jimmy White a câștigat primul frame, dar apoi Hendry și-a intrat în mână și a câștigat 5 jocuri consecutive. White nu a renunțat și s-a apropiat la 5-3, dar nu a putut face mai mult, Hendry închizând meciul cu un break de peste 50 de puncte.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo