Înfrângerea de la Openul galez, unde a pierdut neaşteptat în finală, contra lui Brown, e istorie. Deşi a declarat că nu se simte confortabil să evolueze în turnee succesive, Ronnie s-a adunat şi a făcut o partidă magnifică contra lui Jack Lisowski, în sferturile Players Championship.
De 6 ori campion mondial, "Expresul din Essex" a construit breakuri incredibile, de 63, 79, 124, 93, 125 şi 59 puncte, demonstrând încă o dată că e cel mai talentat jucător din istorie şi că atunci când e "în zonă" poate crea breakuri mari, fără niciun efort.
După confruntarea în care nu i-a dat vreo şansă adversarului, Ronnie a glumit, oferind o nouă declaraţie marcă înregistrată.
Snooker
Ronnie O'Sullivan a împărțit snookerul mondial în "două diviziii". Fiecare are câte 3 jucători
ACUM 2 ORE
"A fost în regulă. Am jucat bine, m-am simţit bine, am controlat bila albă excelent. Pot juca decent uneori. E un sentiment special când îţi iese jocul, totul pare mult mai uşor decât e. Când joci atât de multe meciuri, legea echilibrului spune că vei avea şi astfel de prestaţii", a spus numărul doi mondial pentru Eurosport.

Ronnie O'Sullivan, în formă maximă: "Această prestaţie se va repeta"

Ronnie O'Sullivan rămâne cu picioarele pe pământ, totuşi, conştient că nu mai e la fel de consistent ca în urmă cu 10 ani, când petrecea mult mai multe ore la masa de snooker pentru a exersa. În ultimul an, însă, şi-a ridicat enorm nivelul, lucru care i-a permis să vină la doar un titlu mondial de legendarul Stephen Hendry. Ca atare, "Racheta" nu poate fi altfel decât încrezător, iar când are siguranţa că e la 100% mental poate face lucruri cu adevărat speciale.
"Aş putea juca şi să nu reuşesc breakuri mai mari de 30 de puncte. "Ce s-a întâmplat cu el dintr-o dată?", vă veţi întreba. Sunt zile şi zile. Acum, din fericire, am putut construi breakuri mari şi simt că această prestaţie se va repeta", a mai spus Ronnie.
În semifinale, Ronnie O'Sullivan îl va întâlni, în direct la Eurosport, pe Barry Hawkins. În cealaltă semifinală, se întâlnesc Kyren Wilson şi învingătorul din super-disputa John Higgins-Mark Selby.
Snooker
Higgins l-a lăsat fără cuvinte pe Ronnie O'Sullivan: "Nu am văzut în viața mea o așa închidere"
18/10/2021 LA 07:57
Northern Ireland Open
Ronnie O'Sullivan, elogios la adresa lui John Higgins! Cu ce mare fotbalist l-a comparat pe scoțian
17/10/2021 LA 09:24