Ronnie a stârnit mari controverse prin reacțiile sale înaintea turneului amical Championship League, disputat la Milton Keynes luna trecută, privind condițiile pe care a trebuit să le suporte. El a spus atunci că a trebuit să stea închis în hotel și să supraviețuiască cu fulgi de porumb, asta după ce i s-a făcut testul pentru coronavirus înainte de începerea competiției. Făcând o comparație cu condițiile din închisoare, Ronnie a spus că preferă arestul, pentru că acolo ar avea posibilitatea să își aleagă mâncarea.

Ronnie O'Sullivan a fost arestat pentru 24 de ore

Englezul a explicat apoi amănunțit cum a fost arestat la vârsta de 17 ani: ”Aveam 17 ani și au crezut că am răpit pe cineva. Erau 30 de autoutilitare care mă înconjurau și au închis întregul Chigwell. Era ca o scenă din emisiunea FBI de pe Sky. M-au ținut într-o celulă 24 de ore, iar apoi m-au eliberat spunând că a fost vorba despre o eroare, o identitate greșită.”
British Open
Rezultatele primei zile de la British Open 2021! Ce meciuri sunt programate astăzi
17/08/2021 LA 04:50
Întrebat fiind până la vârstă are de gând să joace snooker la cel mai înalt nivel, O'sullivan (44 de ani) a spus că mai are mult de jucat de aici înainte: ”Cu jocul meu aș putea juca confortabil până la 55 de ani, poate chiar 60. Mă uit în jur în circuit, văd ce se întâmplă și nu văd mari schimbări de lucruri. Eu încă ajung în finale și câștig turnee, deci sunt un jucător competitiv”.
https://i.eurosport.com/2020/06/05/2828388.jpg

Ronnie se compară cu Tiger Woods

O'Sullivan consideră că snookerul nu va fi același fără el, în ciuda faptului că niciun om nu este mai presus decât sportul pe care îl practică, dar crede că va fi sărbătorit în aceeași manieră în care este celebrat cel mai mare jucător de golf, Tiger Woods.
”Nu spun că snooker nu va supraviețui fără mine, căci nimeni nu este mai mare decât sportul. Dar simt că am fost precursor pentru snooker în multe feluri și am adus o mulțime de entuziasm și o mulțime de fani diferiți acestui sport.” a spus Ronnie O'sullivan în interviul acordat.
”Când se joacă golf există un sentiment diferit când Tiger Woods joacă într-un eveniment. Nu spun că sunt un Tiger Woods al snookerului, dar este întotdeauna mai bine să-l ai pe Tiger să poarte tricoul roșu într-o duminică.” a adăugat campionul englez.
https://i.eurosport.com/2020/07/19/2852250.jpg
Roonie nu a mai câștigat niciun turneu de puncte în Marea Britanie din martie 2019, când a triumfat la Tour Championship, însă are planuri mari de la Campionatul Mondial care se va desfășura între 31 iulie și 16 august la Teatrul Crucible din Sheffield.
Meciurile de la cea mai importantă competiție de snooker din lume vor putea fi văzute în direct și în exclusivitate pe canalele Eurosport și Eurosport Player.
Snooker
O’Sullivan se implică în discuția lansată de Osaka! Ce spune "Racheta" despre sănătatea mintală
11/08/2021 LA 08:50
Snooker
British Open revine în calendarul circuitului mondial de snooker, după 17 ani de pauză
18/05/2021 LA 12:50