Ronnie O’Sullivan a vorbit în exclusivitate pentru Eurosport despre cea mai așteptată revenire din istoria snookerului. Legendarul Stephen Hendry a primit un wild-card pentru următoarele două sezoane în circuitul profesionist, fiind pregătit să revină la opt ani după ce și-a anunțat retragerea. Omul care i-a doborât aproape toate recordurile din snooker și care va încerca mai departe să egaleze și recordul de șapte coroane mondiale deținut de scoțian se bucură de revenirea marelui său rival, însă este și puțin sceptic.
"Cred că ar fi minunat pentru toată lumea snookerului să-l vadă pe Stephen jucând. El este o legendă a sportului nostru. Un pic ca Jack Nicklaus, Muhammad Ali, unul dintre cei mai mari. Să-l readuci în sport ar fi fantastic", a declarat O’Sullivan, pentru început.
"Racheta" a devlătuit mai departe că este, totuși, foarte surprins de hotărârea luată de Hendry. "De ce se întoarce? Nu prea știu, când a stat departe de acest sport opt ani. Mă gândesc că principalul motiv pentru care s-a retras atunci a fost că nu se mai bucurasă joace de ceva vreme – altfel nu ar fi luat acea decizie. Este destul de ciudat să-l vezi întorcându-se, deoarece există atât de multe alte lucruri grozave pe care le-ai putea face în afară de snooker. Dar poate că Stephen vrea doar să mai joace unul sau două turnee și apoi să spună <<Am terminat>>. Nu-mi pot imagina că Stephen va juca nici măcar jumătate din programul competițional. Aș fi foarte, foarte surprins dacă s-ar întoarce total", a opinat O’Sullivan.
British Open
Rezultatele primei zile de la British Open 2021! Ce meciuri sunt programate astăzi
17/08/2021 LA 04:50
  • Pe 22 noiembrie, Eurosport le-a pregătit o surpriză pasionaților de snooker: documentarul "The Joy of Six", care urmărește povestea celor șase titluri mondiale castigate de Ronnie O'Sullivan.

O’Sullivan, avertisment pentru Stephen Hendry

Ronnie O’Sullivan se arată mult mai îngrijorat de soarta moșternirii lui Stephen Hendry decât însuși scoțianului.
"Dacă Stephen vrea să câștige turnee, cred că va avea nevoie de un an pentru a-și găsi din nou ritmul și feeling-ul la masă. Eu joc puțin și pentru a mă distra, dar circuitul principal este greu, este dur. Jucătorii vor fi pregătiți pentru meciurile împotriva lui Stephen și vor dori să se afirme împotriva lui.
Nu vrei să vezi legende ale sportului pierzând în fața jucătorilor pe care, dacă ar fi în plină formă, ar putea să le dea un avans covârșitor la start și tot i-ar învinge. Nu vrei să asiști la ceva similar cu ceea ce a pățit Muhammad Ali când s-a luptat cu Larry Holmes. Aceea a fost o luptă prea mult pentru el. Să sperăm că Stephen nu va ajunge în situația aceasta. Fiecare sportiv poate trăi în negare. Ai mulți sportivi care cred că o pot face, dar dacă nu câștigi este pentru că tu nu mai ești jucătorul care erai în tinerețe, în deplinătatea puterilor”, a concluzionat O’Sullivan.
  • Pe 2 octombrie 1980, la aproape doi ani de la ultimul său meci, Muhammad Ali revenea în ring, în Las Vegas, înfruntându-l pe fostul său partener de antrenament, Larry Holmes, pentru titlul mondial WBC. Două miliarde de oameni au urmărit în fața televizoarelor cum Larry Holmes l-a dominat pe Ali, antrenorul acestuia din urmă oprind lupta în runda cu numărul zece și acordându-i victoria lui Holmes prin KO tehnic.
O'Sullivan a revenit cu exemplul personal pentru a explica și mai clar punctul său de vedere, insistând din nou asupra superiorității pe care generația 1992 o are încă în snooker.
"John Higgins, Mark Williams și cu mine - suntem cu toții la fel. Cu siguranță suntem departe de jucătorii care eram când aveam 30 de ani. Dar facem parte din acea epocă de aur - asemănătoare cu cea a lui Federer, Djokovic și Nadal - care a însemnat cel mai înalt nivel de snooker din toate timpurile. În definitiv, noi trebuie să pierdem mult din cine suntem noi pentru a fi depășiți de generația actuală. Da, am pierdut destul de mult, dar totuși nu suficient. Întotdeauna mă gândesc cum s-ar descurca un Ding Junhui de 44 de ani, împotriva unui John Higgins de 30 de ani. Ding ar fi norocos dacă ar lua un joc în acel meci! Să îl ai pe Higgins, în vârstă de 44 de ani, la cel mai înalt nivel, luptându-se cu Junhui, Selby și Trump - asta îți arată cât de bun a fost John și încă mai este ca jucător. Noi, ajunși la 45 de ani, cu siguranță nu mai avem același joc pe care l-am avut acum 10 ani" a concluzionat O'Sullivan.
Snooker
O’Sullivan se implică în discuția lansată de Osaka! Ce spune "Racheta" despre sănătatea mintală
11/08/2021 LA 08:50
Snooker
British Open revine în calendarul circuitului mondial de snooker, după 17 ani de pauză
18/05/2021 LA 12:50