Ronnie O’Sullivan, geniul răzvrătit și mereu tulburat al snooker-ului, a ajuns la 6 titluri mondiale

Poate fi prețul stabilit de univers pentru genialitate. Sau prețul plătit pentru că este atât de diferit.

Certitudinea: cel mai bun jucător de snooker (așa cum îl numesc Stephen Hendry, Jimmy White, Mark Williams și mulți alții) nu este nici pe departe cel mai fericit dintre pământeni, nici măcar din snooker.

S-a născut într-o lună în care lumea, mai ales în ziua de astăzi, este bombardată cu mesaje de tipul – trebuie să fii mai bun, trebuie să fii fericit, trebuie să lași spiritul sărbătorilor să te învăluie. Mai exact, s-a născut pe 5 decembrie, în 1975, când lumea fredona cântece precum "Love Will Keep Us Together", "Some Kind of Wonderful", "Shining Star" sau "Fame" – a lui David Bowie. În cinematografe rula "Zbor deasupra unui cuib de cuci" sau "Fălci". Pe atunci, vedeau în premieră lumina zilei primul cub Rubik, casetele VCR, iar undeva în America pornea la drum Microsoft-ul. Ronald Antonio O’Sullivan se năștea la Essex, în Anglia, în țara snookerului.

Tatăl său, Ron, făcea avere în zilele în care Ronnie era doar un puști dintr-o rețea de magazine tip sex-shop. La scurt timp după ce o cunoscuse pe mama lui Ronnie, Maria, într-o tabără de vacanță, a plănuit plecarea la Londra. Nou-formatul cuplu și-a câștigat greu existența: cei doi spălau mașini pentru strictul necesar.

Însă micul Ronnie aducea zâmbete pe buzele tuturor. La nouă ani câștiga primul său turneu. La zece ani reușea primul break de peste 100 de puncte. Cum s-ar fi scris pe mai departe povestea fără ceea ce avea să fie un adevărat cutremur în familia sa? Când Ronnie avea 17 ani, seniorul a fost condamnat la 18 ani de închisoare pentru omor. Ronnie O’Sullivan abia își încheiase evoluția în seria ce servea la vremea respectivă ca sistem de calificare în snooker, la Blackpool. Stabilise un record, câștigând primele 38 de meciuri disputate și nu fusese învins decât de două ori. Ronnie recunoaște că se simțea ca un Tiger Woods sau Mike Tyson al snookerului. Însă încarcerarea tatălui său îi destrăma iluzia unei vieți perfecte. Nu după mult timp, mama sa avea să ajungă și ea după gratii, pentru evaziune fiscală.

Jucătorul genial avea să fie mereu apăsat de presiune. De gânduri întunecate. A refulat de multe ori. A șocat prin gesturi. La debutul său în circuit, Ronnie a fost imediat perceput ca un jucător genial, dar și obraznic până la nerușinare.

Înainte de ediția 2001 a Campionatului Mondial, a avut nevoie de prescripții pentru pastile antidepresive. O’Sullivan explica, ulterior, că este o depresie provocată de snooker, de nevoia de a câștiga, mereu și mereu. Era totodată la jumătatea unei perioade de vreo zece ani în care s-a mutat de vreo nouă ori, după cum notează "The New Yorker". "Sunt în căutări. Într-un fel, știu cine sunt, dar nu știu cine sunt, înțelegi? Mi-aș dori să fi fost ceva mai ancorat", declara pe atunci Ronnie O’Sullivan. A fost atras și de droguri, și de alcool, așa cum i se întâmplase și lui Alex Higgins, dar și multor altor jucători de snooker. "Îmi forțam norocul la controale", declara O’Sullivan, gândindu-se la începuturile carierei sale.

Ronnie O’Sullivan era o contradicție chiar și la masa de snooker. Jucătorul care reușea cel mai rapid break maxim din istorie, în doar 5 minute și 20 de secunde, în 1997, putea pierde la fel de lejer în primul tur. Între 2009 și 2012, când ar fi fost, teoretic, în plină putere, nu a câștigat vreun titlu. A declarat de multe ori, în still Andre Agassi, că e plictisit de snooker, sătul - varianta sa de "îmi urăsc sportul".

Cam pe când trecea granița primilor 30 de ani din viață, Ronnie O’Sullivan avea să descopere însă alergarea. Ca o evadare, ca un drog, ca o soluție. Alergând kilometri întregi prin pădure, cel mai bun jucător de snooker a descoperit că se poate pierde întrucâtva în anonimat, scrie "The New Yorker". În biografia sa, O’Sullivan nota chiar că alergarea "l-a salvat". Cât de importantă este această dimensiune a vieții sale? Suficient de importantă încât în dimineața unei finale de Campionat Mondial, chiar aceasta din 2020, Ronnie O’Sullivan să plece la alergat și să riște să se revină în camera de hotel cu o ușoară luxație. În 2017, înainte de Openul Englez, Ronnie O’Sullivan se accidentase atât de serios la alergare, încât a cerut dispensă specială pentru a putea intra în arenă, contrar strictului cod vestimentar din snooker, cu pantofi sport.

Însă cumva, legătura lui Ronnie O’Sullivan cu snookerul nu a putut fi ruptă. Chiar dacă Barry Hearn, omul din fruntea World Snooker și în trei rânduri manager al lui Ronnie, declara la un moment dat că englezul din Essex este "ca un accident pe punctul de a se petrece". Mereu a existat un declic, un rezultat care l-a adus înapoi la masă, la competiții și înspre fani. Pe cât de plictisit declara că este de snooker, Ronnie O’Sullivan și-a asumat chiar și partea de a colinda lumea în turnee demonstrative. A depășit mia de break-uri de peste 100 de puncte. A câștigat și iar a câștigat (a ajuns la recordul de 37 de titluri în turneele de puncte), băgând spaima la propriu în adversari – care nici unul nu și-ar putea permite să se comporte exact ca el.