Optimile de finală disputată de doi dintre cei mai tineri participanți la Campionatul Mondial de Snooker, Jamie Clarke (25 ani) și Anthony McGill, s-a lăsat cu scântei. Jocul de la masă a fost spectaculos, cu răsturnări dramatice de scor: galezul a fost la două lovituri de calificarea în sferturi, la scorul de 12-11, însă o ratare la bila roz l-a privat de cea mai importantă performanță a carierei sale. McGill a reușit să recupereze spectaculos în fața lui Clarke, deși la un moment dat fusese condus cu 8-2: a preluat în premieră conducerea pe tabelă după jocul cu numărul 21, 11-10, apoi a revenit în avantaj doar după jocul decisiv, pentru scorul final de 13-12.

Controversa McGill - Clarke, cel mai tensionat moment înregistrat în ultimul timp la masa de snooker

McGill, care mai departe îl va înfrunta pe Kurt Maflin pentru un loc în semifinalele Campionatului Mondial, a reclamat, în jocul al 10-lea al duelului său din optimi, că Jamie Clarke îi obstrucționează câmpul vizual în timpul unei execuții, întrucât galezul a rămas în picioare, în loc să ia loc în fotoliu. Arbitrul a fost nevoit să intervină pentru a calma spiritele.
UK Championship
Luca Brecel, ce performanță! Belgianul e în finala UK Championship
ACUM 6 ORE
Apoi, la prima pauză a meciului, Clarke a scris un mesaj ca o provocare pe contul oficial de Twitter, pe care ulterior l-a șters: Vrei să dansăm, să dansăm.

McGill: "Pare că eu sunt omul rău, dar nu e așa!"

Anthony McGill a răspuns săgeților trimise de adversarul său chiar în interviul de după partidă: “Sunt jucător profesionist de zece ani și până acum nu s-a plâns nimeni de comportamentul meu. Nu folosesc Twitter-ul și deci nu am putut să mă apăr, de aceea pare că eu sunt omul rău în povestea asta, dar nu e așa. Eu joc onest. Când mi-am terminat lovitura, mă duc în fotoliul meu. Nu apelez la tertipuri”, a declarat McGill.
Jamie Clarke le-a mărturisit jurnaliștilor că nu regretă mesajul postat și s-a apărat, amintind că a folosit mult rețelele de socializare încă de la primul său meci din calificări (Clarke a trecut de trei tururi de calificări la Sheffield pentru a ajunge la Crucible).
Mă surprinde, pentru că a fost un gest total imatur. S-a purtat ca un copil când a postat acel mesaj. Eu aș fi regretat o astfel de postare”, a concluzionat Anthony McGill.
UK Championship
UK Championship | Zhao Xingtong s-a calificat în semifinale după o victorie superbă cu Jake Lisowski
ACUM 15 ORE
UK Championship
Kyren Wilson a câștigat în decisiv contra lui O'Sullivan, grație unui break de peste 100 de puncte
IERI LA 18:56