Numai Ronnie putea să facă asta. O'Sullivan a pierdut un joc după ce a lovit prea puternic

Ronnie O'Sullivan are probleme în primul tur la Openul Scoțian.

Eurosport

Credit imagine: Eurosport

Tragerea la sorți nu a fost blândă pentru Ronnie O'Sullivan la al 3-lea turneul din cadrul Home Nations Series. Adversar îi este Dominic Dale, cel care a reușit chiar în acest sezon să-l învingă pentru prima dată în carieră la World Open cu 5-3.
Și partida de la Glasgow a început bine pentru galezul Dale, cel care a ajuns rapid la 2-0 pe tabelă. Ronnie a redus din diferență, pentru ca apoi să urmeze un joc complicat cu un final incredibil.
Ronnie O'Sullivan a pierdut jocul 4 al partidei cu Dominic Dale din turul 1 de la Scottish Open după ce a lovit prea puternic iar bila albă a sărit de pe masă! O'Sullivan avea avantaj pe tabelă dupa 3 lovituri superbe la bilele colorate de punctaj mare și a lăsat bila neagră aproape de buzunarul de mijloc. Ronnie a lovit prea puternic și a comis un fault pentru ca apoi să cedeze jocul
Ronnie a reușit să revină și să câștige următoarele 3 jocuri și să se califice în turul 2 la Scottish Open.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo