Eurosport
Neil Robertson s-a retras de la Scottish Open. Trump, restart prompt după UK Championship
De
Publicat 08/12/2020 la 16:58 GMT+2
Proaspăt-câștigător al Campionatului Regatului Unit, australianul Neil Robertson s-a retras de la Scottish Open, turneu care se desfășoară în această săptămână, în direct pe Eurosport și Eurosport Player.
Eurosport
Credit imagine: Eurosport
Neil Robertson a hotărât să își acorde o mică pauză după ce a câștigat, duminică, trofeul la Campionatul Regatului Unit, prima etapă din Tripla Coroană. Australianul s-a impus cu 10-9, la capătul unei finale dramatice cu liderul mondial Judd Trump, în care fusese condus de englez cu 9-8.
World Snooker Tour a transmis că Robertson nu va juca în această săptămână la Milton Keynes, la Scottish Open, al treilea turneu din seria Home Nations. În aceste condiții, tânărul jucător chinez Lei Peifan (17 ani), pe care Robertson ar fi trebuit să îl înfrunte în primul tur, s-a calificat automat în turul doi.
Judd Trump, regrupare rapidă după finala pierdută cu Robertson
Judd Trump începe cursa la Scottish Open din postura de favorit, chiar dacă a avut extrem de puțin timp să își revină după dezamăgirea pierderii finalei de la Campionatul Regatului Unit. Englezul recunoștea după acel meci că, în termeni populari, "a sfeclit-o" la final. El a câștigat în startul sezonului primele două etape din seria Home Nations, Open-ul Englez și Open-ul Irlandei de Nord, iar acum țintește un prim trofeu al carierei la Open-ul Scoției.
Marți, Judd Trump a obținut o victorie clară în fața elvețianului Alexander Urensbacher, scor 4-1, calificându-se astfel în turul doi la Open-ul Scoțian. Cel mai mare break reușit de "Asul din pachet": 81 de puncte, chiar în ultimul joc.
O victorie la același scor, 4-1, a obținut și deținătorul trofeului, Mark Selby, în fața lui Yuan SiJun.
Zhou Yuelong a reușit al doilea break maxim al carierei
Chinezul Zhou Yuelong a început în forță Open-ul Scoției, după ce săptămâna trecută a ajuns până în semifinale la Campionatul Regatului Unit. Numărul 20 mondial a reușit break-ul maxim în jocul al treilea al meciului cu Peter Lines, adjudecându-și mai apoi și victoria, cu 4-1.
Acesta a fost al doilea 147 reușit în carieră de Zhou Yuelong. În februarie anul trecut, în India, Zhou reușea break-ul maxim cu numărul 150 din istoria snooker-ului.
Rezultate din primul tur la Scottish Open:
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo