Scottish Open: Mark Allen, pas important spre calificarea la World Grand Prix. Higgins, eliminat

Nord-irlandezul Mark Allen a obținut o victorie prețioasă pentru calificarea la World Grand Prix, învingându-și în meci direct unul dintre contracandidați. Miercuri, John Higgins a fost eliminat de la Scottish Open, în turul doi.

Eurosport

Credit imagine: Eurosport

Thailandezul Noppon Saengkham a reușit cea mai mare surpriză a turului doi la Scottish Open, învingându-l pe cvadruplul campion mondial John Higgins cu 4-2. Scoțianul scăpase la limită de eliminare în primul tur, impunându-se cu 4-3 după ce fusese condus cu 3-1 de iranianul Soheil Vahedi, însă miercuri nu a mai avut resurse pentru a trece de Saengkham.
Asiaticul în vârstă de 28 de ani, locul 41 mondial, s-a văzut egalat după ce a condus cu 2-0, însă break-uri de 51, 90 și 127 i-au securizat victoria, propulsându-l spe un duel în turul trei cu Li Hang.

Mark Allen, tot mai aproape de World Grand Prix

Într-un duel dintre ocupanții pozițiilor 31 și 33 în clasamentul pe un an care stabilește cei 32 de participanți la World Grand Prix 2020, de săptămâna viitoare, Mark Allen a reușit să îl învingă pe englezul Joe O’Connor, cu 4-2.
Nord-irlandezul face astfel un pas important pentru calificarea la World Grand Prix, într-un sezon în care a câștigat invitaționalul Champion of Champions, însă nu a avut rezultate notabile în turneele de puncte. De partea cealaltă, O’Connor a ieșit din cursa pentru prezența la World Grand Prix.
"Evident, mintea alunecă și spre World Grand Prix, dar sunt aici pentru a câștiga titlul la Scottish Open. Dacă voi reuși să mă apropii de acest obiectiv, atunci problema World Grand Prix va fi rezolvată", a declarat Mark Allen la finalul partidei. Mai departe, "Pistolul" va juca împotriva semifinalistului de la Campionatul Regatului Unit de săptămâna trecută, Zhou Yuelong.

Lisowski s-a retras de la Scottish Open

World Snooker Tour a transmis că Jack Lisowski s-a retras înaintea duelului din turul doi de la Scottish Open din motive medicale, accentuând totodată faptul că problema englezului de 29 de ani nu este legată de coronavirus.
Astfel, thailandezul Sunny Akani s-a calificat automat în turul trei, acolo unde va juca împotriva chinezului Lyu Haotian.

Scottish Open, rezultate: Selby, Trump și O'Sullivan, în turul 3

Mark Selby își continuă cursa de apărare a trofeului la Scottish Open, după ce a trecut cu 4-2 de Nigel Bond, urmând să îl înfrunte mai departe pentru un loc în optimi pe Mark Joyce.
Judd Trump, câștigătorul primelor două etape din seria Home Nations în acest sezon, a câștigat cu același scor, 4-2, confruntarea cu Mark King și va juca mai departe cu Liang Wenbo, învingător cu 4-1 în fața belgianului Luca Brecel.
Ronnie O'Sullivan a trecut fără emoții de Chang Bingyu. Campionul mondial și-a început evoluția cu un superb break de 134 de puncte, câștigând apoi partida cu 4-1. În șaisprezecimi, O'Sullivan îl va înfrunta pe Tian Pengfei.

Meciurile din turul trei la Scottish Open:

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo