Ronnie O'Sullivan, cel mai rapid break de peste 100 de puncte din istorie, la un meci televizat

Ronnie O'Sullivan s-a calificat în marș pe tabloul principal la Scottish Open, după ce a trecut cu 4-0 de Bai Langning. Campionul mondial în exercițiu a dovedit că porecla de"Rachetă" i se potrivește de minune, realizând cel mai rapid break de peste 100 din istorie, la un meci transmis în direct la TV.

Ronnie O'Sullivan at the UK Championship.

Credit imagine: Eurosport

Ronnie O'Sullivan a trecut repede peste dezamăgirea de la UK Championship, unde a pierdut cu 0-6 în fața lui Ding Junhui în sferturi. "Racheta" a oferit un regal snookeristic la Scottish Open, unde a acces pe tabloul principal după o victorie fulger în fața chinezului Bai Langning, scor 4-0.
Campionul mondial în exercițiu nu doar că nu i-a dat nicio șansă adversarului, dar a doborât un record incredibil. Ronnie a câștigat al doilea frame cu un break de 118 puncte, iar de la prima până la ultima bilă trimisă în buzunar au trecut doar 3 minute și 24 de secunde.
Acesta este cel mai rapid break de peste 100 de puncte din istoria snookerului, reușit într-un meci televizat. Media per lovitură în break-ul respectiv a fost de 6,3 secunde, una uluitor de mică, ținând cont că pe parcursul unui meci există mulți jucători de top care au medii apropiate de 20 de secunde. Precedentul record îi aparținea lui Tony Drago și data din 1996 (3 minute și 31 de secunde).

Ronnie O'Sullivan, deținătorul recordului pentru cel mai rapid break maxim din istorie

Ronnie O'Sullivan este și deținătorul recordului pentru cel mai rapid break maxim din istorie. La Campionatul Mondial din 1997, în disputa cu Michael Price, Ronnie a reușit break-ul de 147 în doar 5 minute și 20 de secunde, o performanță pe care nimeni nu a mai atins-o până în prezent și la cuk a evoluat snookerul e greu de crezut că o va mai atinge cineva.
La împlinirea a 25 de ani de la break-ul care a orpit lumea snookerului în loc, Ronnie a a recunoscut că în prezent nu ar mai putea să fie la fel de rapid, indiferent de cum sunt repartizate bilele roșii.
"Îmi aduc aminte ca și cum ar fi fost ieri. Azi probabil că aș simți că pot face breakul de 147 (n.r. judecând după dispunerea bilelor), dar atunci nu m-am gândit în primă fază la breakul maxim, eram pe pilot automat, voiam doar să câștig frameul. Acum nu aș mai fi în stare să fac ce am făcut atunci, însă, sunt un altfel de jucător, construiesc altfel breakurile, chiar dacă încă sunt capabil să ating 147. Atunci eram un puști cu niște calități excelente, dar aveam obiceiuri proaste. Credeam că tehnica deținută îmi permite să fac orice la masa de snooker. De prin 2000 am început să îmi schimb stilul, să fiu mai lent și să gândesc mai mult", a dezvăluit Ronnie O'Sullivan pentru Eurosport.
În același timp, Ronnie a explicat de ce nu mai poate fi realizat un astfel de break în zilele noastre: "Azi nu mai poate nimeni să depășească acel record. Asta și pentru că arbitrii sunt mult mai lenți. Uitați-vă la Len Ganley (n.r. regretatul arbitru care a fost la masă în disputa cu Paige), arbitrii de azi ar putea să învețe un lucru sau două de la el. Țin minte că la ultimele lovituri nici nu am dat cu cretă pe tac, a fost o nebunie. Am crezut că dacă mă opresc să dau cu cretă, voi rata. Îmi veneau o mulțime de chestii în minte pe acel final de 147 încât am avut nevoie să joc cât de repede pot, astfel încât să nu le dau atenție. Erau și foarte mulți bani puși la bătaie, breakul maxim însemna 167.000 de lire, astfel că presiunea a fost mare", a concluzionat "Racheta".
Ronnie O'Sullivan va putea fi urmărit în acțiune în această săptămână la Scottish Open, turneu transmis în direct și în exclusivitate pe Eurosport și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo