#SearaDeSnooker 10 X 147 la Crucible: premiera lui Thorburn, viteza lui Ronnie și geniul lui Hendry

Istoria oficială a break-urilor maxime a început pe data de 11 ianuarie 1982, când Steve Davis a reușit prima închidere perfectă de masă de 147 de puncte într-un turneu profesionist. World Snooker, forul guvernator al acestui sport, a stabilit ca doar break-urile realizate în competiții din circuitul profesionist, în meciuri televizate, să fie contabilizate în numărătoarea oficială. Pentru 147-le din 1982, Steve Davis avea să fie premiat cu o mașină Lada.

Snookerul a trebuit să aștepte ceva mai mult de un an până la realizarea primului break maxim la o ediție a Campionatului Mondial. Iar de-a lungul anilor, 147-le a rămas floare rară la Mondial: doar de zece ori a fost reușit break-ul maxim pe tabloul principal. Alte patru asemenea break-uri au fost reușite, în ultimii 15 ani, în calificările pentru Campionatul Mondial, însă realitatea este că Teatrul Crucible nu a mai văzut un break maxim de opt ani (n.r. – calificările nu se joacă la Crucible)! Tocmai de aceea, dar și având în vedere complicatul context de la nivel global, faptul că jucătorii nu au mai încasat vreun cec de luni bune din cauza pandemiei de coronavirus, World Snooker Tour a anunțat că pune la bătaie un premiu suplimentar de 40.000 de lire sterline pentru realizarea break-ului maxim la ediția 2020 a Campionatului Mondial de Snooker.

Canadianul Cliff Thorburn, desemnat cap de serie numărul trei la acea ediție a Mondialului, a oferit un meci memorabil în turul secund, împotriva galezului Terry Griffiths. În primul rând, pentru că în jocul cu numărul patru, a reușit primul break maxim din istoria celui mai prestigios turneu din snooker. În al doilea rând, pentru că sesiunea decisivă a meciului a durat peste șapte ore! Thorbun s-a impus, în fine, cu 13-12, în miez de noapte, la ora locală 3:51, acesta rămânând recordul pentru meciul terminat cel mai târziu la Crucible.

Într-o eră a snookerului în care jucătorii pufăiau țigarate în fotoliu în timp ce își așteptau rândul la masă, în care regăseai nu mai puțin de trei jucători canadieni pe tabloul principal, 147-le lui Thorburn a început cu o lovitură extrem de norocoasă, bila roșie ratată de acesta la buzunarul superior drept rulând perfect pentru canadian până când a împins spre buzunarul opus o altă bilă roșie.

Bucuria “mustăciosului” a fost pe măsură: după ultima lovitură, Cliff Thorburn s-a aruncat în genunchi, ridicând brațele spre cer.

Campion mondial în 1980, Cliff Thorburn și-a încheiat parcursul în 1983 cu o finală pierdută în fața lui Steve Davis (18-6).

Nouă ani au trecut până când Teatrul Crucible a văzut un nou break maxim de la așii snookerului.

Deși nu a avut pic de noroc în a ridica trofeul, pierzând toate cele șase finale de la Sheffield pe care le-a disputat în carieră, Jimmy White a reușit chiar la Campionatul Mondial unicul break maxim oficial din cariera sa, în 1992.

Dacă per total, break-ul maxim al lui Thorburn fusese al 2-lea din istoria snookerului, al lui Jimmy White a fost al 12-lea.

“The People’s Champion” a reușit break-ul maxim în fața prietenului său, Toni Drago, într-un duel din primul tur adjudecat fătă emoții, cu 10-4.

“Regele de la Crucible” împarte cu Ronnie O’Sullivan recordul pentru cele mai multe break-uri maxime reușite în carieră la Campionatul Mondial de Snooker. Cei doi au reușit de câte trei ori un 147 la Crucible.

În 1995, Hendry primea, simbolic, ștafeta de la Jimmy White, la trei ani de la break-ul maxim al acestuia. White devenea primul jucător care avea să se afle de ambele părți ale unui 147 la Crucible (situație cu care s-a mai întâlnit doar Mark Williams în istoria turneului de la Crucible, de a reuși break maxim și de a fi și adversarul unui jucător care reușește un 147).

Revenind, în 1995, Hendry intra la Crucible având trei titluri câștigate în ultimele patru ediții. Avea să îl înfrunte pe Jimmy White în semifinale și să se impună cu 16-12, după ce reușise cu emoții break-ul maxim: ajuns la secvența finală, în fața bilelor colorate, Hendry nu a mai reușit să controleze jocul pozițional, lovind de fiecare dată din poziții dificile.

Scoțianul avea să devină primul jucător care, la aceeași ediție a CM Snooker, reușește break-ul maxim, apoi câștigă titlul mondial.

Break-urile maxime cu numele 4 și 5 din istoria Campionatului Mondial au fost reușite de Ronnie O’Sullivan, la șase ani distanță. Primul, din 1997, va rămâne cel mai probabil pentru totdeauna în istorie drept cel mai rapid 147. “Racheta” a curățat masa de bile în doar cinci minute și 20 de secunde, acesta fiind, totodată, și primul break maxim din cariera sa. “Poștașul” Mick Price a fost martorul din fotoliu al formidabilului break reușit de O’Sullivan, la 21 de ani și 137 de zile.

Ronnie avea să câștige acel meci din runda inaugurală în fața lui Price, 10-6, însă în turul imediat următor a fost învins în joc decisiv de Darren Morgan.

O’Sullivan avea să devină, în 2003, primul jucător din istorie cu două break-uri maxime la Campionatul Mondial. Neimpresionat de jocul perfect al lui Ronnie, Marcu Fu a reușit să câștige însă cu 10-6 meciul din primul tur cu O’Sullivan, astfel încât Crucible înregistra o nouă premieră: primul jucător care face break-ul maxim și pierde meciul!

2005. Marcă poștală semnată de Williams

Ce nu mai văzuse turneul de la Crucible? Un break maxim care să închidă meciul. Mark Williams a reușit acest lucru în primul tur, contra lui Robert Milkins. Galezul a dominat copios partida, iar în jocul al 11-lea a reușit primul 147 al carierei sale.

Mark Williams a mers până la capăt și a câștigat și titlul mondial la ediția 2005.

Ediția din anul Jocurilor Olimpice de la Beijing a Campionatului Mondial de Snooker este unica din istorie care a înregistrat două break-uri maxime în meciurile de pe tabloul principal.

Mai întâi, parcă inspirat de Williams, Ronnie O’Sullivan reușea la rândul său să încheie un meci de la Mondial cu break maxim. Și a făcut-o chiar în fața lui Mark Williams, în optimi, securizându-și astfel victoria cu 13-7. “Racheta” avea să devină primul jucător cu trei break-uri maxime la Campionatul Mondial de Snooker.

O zi mai târziu, în sferturi, contra lui Peter Ebdon, Ali Carter a reușit primul 147 al carierei sale. Interesant este că, în același meci, Ebdon a avut la rândul său o tentativă de break maxim, dar mai ales faptul că O’Sullivan și Carter s-au înfruntat în cele din urmă în meci direct, în finală, Ronnie impunându-se cu 18-8.

În 2009, Stephen Hendry devenea primul jucător de peste 40 de ani care își trecea în palmares un 147 la Crucible, în sfertul de finală cu Shaun Murphy, însă avea să fie învins cu 13-11, după ce la capătul primei sesiuni condusese cu 6-3.

Hendry s-a despărțit de Crucible cu un nou break maxim, reușit în ziua de debut a ediției 2012 a Campionatului Mondial, avându-l ca adversar pe Stuart Bingham. Învins drastic în sferturi de Maguire (la 2), Hendry a anunțat pe loc că se retrage din snooker, la doar 43 de ani, nemulțumit de nivelul de joc arătat în ultimele sezoane.

Scoțianul a semnat, practic, cele mai recente două break-uri maxime din istoria Campionatului Mondial de Snooker.