Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Snooker: Judd Trump a câștigat Openul Irlandei de Nord

DeGetty Images

Actualizat 19/11/2018 la 11:45 GMT+2

Englezul Judd Trump s-a impus la finalul săptămânii în Openul Irlandei de Nord, câștigând primul trofeu al sezonului.

Judd Trump

Credit imagine: Getty Images

Ultimul act al celui de-al doilea turneu din seria Home Nations s-a disputat între doi englezi, Judd Trump și Ronnie O’Sullivan. În semifinale, Ronnie l-a învins cu 6-5 pe Mark Selby, într-unul din cele mai disputate și spectaculoase partide din acest an, iar Trump l-a învins fără probleme, 6-3, pe israelianul Eden Sharav.
În finală, cei doi englezi au fost inseperabili în prima sesiune, ea terminându-se cu scorul de 4-4. În sesiunea de seară, Ronnie a preluat conducerea la 7-6, dar Trump a avut o revenire incredibilă, câștigând trei frame-uri la rând și impunându-se la final cu 9-7.
Astfel, Trump a plecat acasă cu cecul în valoare de 70,000 de lire sterline și cu primul trofeu cucerit după mai bine de un an de zile.
„A fost o zi grea. Aceasta este o victorie mare pentru mine. A trecut ceva timp de când am câștigat ultimul turneu. Este bine că am reușit să câștig acum, la început de sezon. Victoria din această zi îmi dă un moral bun pentru marile competiții ce vor urma,” a declarat Trump după finală.
Următorul turneu de snooker transmis de Eurosport este Campionatul Regatului Unit, care începe pe 1 decembrie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo