Mult a fost, puțin a rămas. Ne apropiem cu pași repezi de finalul stagiunii în snooker, iar cei mai importanți jucători se înfruntă în Openul Chinei, ultima mare competiției înainte de startul Campionatului Mondial de la Sheffield.
Cu o istorie începută în anul 1995, această competiție a avut loc inițial în Thailanda, unde câștigător a ieșit englezul John Parrott. Din 1997 s-a mutat în China și a devenit primul turneu profesionist de snooker din această țară. Atunci participau cei mai buni 16 jucători din clasamentul mondial, dar erau invitați și localnici.
Au urmat câteva sezoane în care nu s-a desfășurat după 2001, dar s-a revenit în sezonul 2004/05 când au luat parte jucători doar prin invitații și prin intermediul calificărilor. A fost, de asemenea, ediția la care s-a remarcat Ding Junhui, învingător la final.
German Masters
Judd Trump a intrat în scenă la Mastersul German cu un break superb, de peste 100 de puncte
ACUM O ZI
Cele mai multe victorii în Openul Chinei le are galezul Mark Williams (trei la număr), dar ultimele două ediții au fost adjudecate de Mark Selby. În 2018, Selby l-a devansat în finală pe Barry Hawkins cu 11-3.
Organizatorii au pus la dispoziție premii totale în valoare de 1 milion de lire sterline, câștigătorul primind 225,000 de lire sterline.
Cei mai importanți jucători din clasamentul mondial pot fi urmăriți pe Eurosport 1 și Eurosport 2 în perioada 1-7 aprilie în comentariul lui Daniel Bontea și Alex Crișan.
Program transmisiuni TV:
Luni, 1 aprilie:
Ora 9:30 – Sesiunea de dimineață – Eurosport 1 & 1HD
Ora 14:30 – Sesiunea de zi – Eurosport 1 & 1HD
Marți, 2 aprilie:
Ora 9:30 – Sesiunea de dimineață – Eurosport 1 & 1HD
Ora 14:30 – Sesiunea de zi – Eurosport 1 & 1HD
Miercuri, 3 aprilie:
Ora 8:00 – Sesiunea de dimineață – Eurosport 1 & 1HD
Ora 9:30 – Sesiunea de dimineață – Eurosport 1 & 1HD
Ora 14:30 – Sesiunea de zi – Eurosport 2
Joi, 4 aprilie:
Ora 8:00 – Sesiunea de dimineață – Eurosport 1 & 1HD
Ora 9:30 – Sesiunea de dimineață – Eurosport 1 & 1HD
Ora 14:30 – Sesiunea de zi – Eurosport 1 & 1HD
Vineri, 5 aprilie:
Ora 8:00 – Sferturi de finală – Eurosport 1 & 1HD
Ora 9:30 – Sferturi de finală – Eurosport 1 & 1HD
Ora 14:30 – Sferturi de finală – Eurosport 1 & 1HD
Sâmbătă, 6 aprilie:
Ora 8:00 – Semifinale – Eurosport 1 & 1HD
Ora 14:30 – Semifinale – Eurosport 1 & 1HD
Duminică, 7 aprilie:
Ora 8:00 – Finala – Eurosport 1 & 1HD
Ora 14:30 – Finala – Eurosport 2
German Masters
Shaun Murphy, debut cu dreptul la Mastersul German! "Magicianul" a trecut în decisiv de Kurt Maflin
ACUM O ZI
European Masters
Ronnie O'Sullivan nu va participa la Mastersul Turciei din rațiuni financiare! Ce pretenții avea
IERI LA 17:10