Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Tot ce tebuie să știi despre Home of Snooker Cup, turneul caritabil organizat de Eurosport și RST

Nicu Savin

Publicat 01/12/2021 la 17:55 GMT+2

Sezonul de snooker din România s-a terminat în mod oficial, dar RST Snooker Club și Eurosport orgenizează pe final de an încă un turneu, de data aceasta în scop caritabil. Este vorba despre Home of Snooker Cup, o competiție care se va desfășura între 10 și 12 decembrie și la care poate participa orice jucător amator de snooker din România.

Home of Snooker Cup (Sursa foto: snookerbucurești.ro)

Credit imagine: Eurosport

Colaborarea strânsă dintre Eurosport și RST Snooker Club dă naștere primei ediții a turneului HOME OF SNOOKER CUP – „Home of Snooker” reprezentând un brand al Eurosport. Scopul acestui eveniment este ca prin snooker să reușim să contribuim la o cauză caritabilă și să stimulăm cât mai multe persoane să își îndrepte atenția și să susțină activitatea SOS Satele Copiilor România.
Printr-un simplu gest și printr-un efort colectiv putem contribui la schimbarea destinelor unor copii care nu au avut șansa de a avea o viață mai bună si mai fericită. Asociația SOS Satele Copiilor România se află de 30 de ani în slujba copiilor din România.
SOS Satele Copiilor este o organizație neguvernamentală cu misiunea de a oferi o familie copiilor care au rămas fără sprijinul parental și de a-i susține și proteja pe cei care riscă să-l piardă.
Citește și:

Home of Snooker Cup | Toate detaliile despre competiția din 10-12 decembrie

Turneul se va desfășura în format knock-out, primul la trei (cel mai bun din 5 jocuri). Regulamentele aplicabile sunt publicate pe site-ul snookerbucurești.ro.
Fiind o competiție de tip Open, orice jucător amator de snooker poate participa, nefiind necesar ca acesta să fie legitimat la vreun club sportiv. Pentru înscrieri fiecare participant trebuie să acceseze www.snookerbucuresti.ro și să completeze formularul de înscriere. Taxa de participare pentru competiție este de 70 lei.
Competiția se va desfășura la sediul Federației de Snooker RST, București, Sector 2, strada Doamna Ghica 167, parter.
Fondul de premiere este de 5.000 lei și este pus la dispoziție de către EUROSPORT România. El este distribuit după cum urmează:
  • Câștigător: 1.500 lei
  • Finalist: 1.000 lei
  • Semifinalist: 500 lei
  • Sfert finalist: câte 300 lei
  • Cel mai mare break: 300 lei
Această competiție va fi transmisă în direct pe pagina oficială de Facebook a Federației de Snooker RST și pe canalul de Youtube, dar și pe toate paginile de Facebook ale fiecărui club partener și participant, printre care: MrBiliard (Baia Mare), RST Snooker Club (București), Snooker Brașov, Academia de Snooker Bacău, Snooker Craiova, Sport Clasic, Sportescu.ro, și alți parteneri susținători ai snookerului.
Evenimentul va fi promovat în mod exclusiv de către Eurosport România, Eurosport fiind cel mai mare promotor media al snooker-ului la nivel mondial și totodată partener media al FRST.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo