Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Campionatul mondial de snooker | Ronnie O'Sullivan, hărțuit într-un restaurant din Sheffield

Nicu Savin

Actualizat 18/04/2021 la 12:45 GMT+3

Campionatul mondial de snooker | Ronnie O'Sullivan s-a calificat fără emoții în turul secund de la Crucible, dar campionul mondial în exercițiu a trecut printr-un moment mai puțin plăcut în afara arenei, în timp ce lua masa de prânz la un restaurant.

Ronnie O'Sullivan

Credit imagine: Getty Images

Ronnie O'Sullivan a început greoi meciul cu Mark Joyce, dar totuși a terminat în avantaj prima sesiune, scor 6-3. La reluare, Joyce a câștigat primul joc, dar apoi Ronnie și-a intrat în rol și a câștigat 4 frame-uri consecutive, 3 dintre ele cu break-uri de peste 100 de puncte (124, 137 și 112), tranșând meciul în favoarea sa, scor 10-4.
Așadar, sextuplul campion mondial așteaptă liniștit să-și afle adversarul din optimi, care va fi învingătorul meciului Anthony McGill-Ricky Walden.
Cine credeți că va câștiga Campionatul Mondial de Snooker? Votează-ți favoritul aici

Campionatul Mondial de snooker | Ronnie O'Sullivan, hărțuit de un fan într-un restaurant

Dacă la masa de joc, O'Sullivan nu a avut mari emoții, acesta a trecut printr-un episod mai puțin plăcut între cele 2 sesiuni ale meciului de ieri. Totul s-a întâmplat într-un restaurant din Sheffield, unde Ronnie a ieșit să ia prânzul. Popularitatea sa este una imensă, iar un fan a fost foarte insistent în a se apropia de masa lui, fiind nevoie ca angajații restaurantului să intervină pentru a-l îndepărta pe suporter.
"99% din oameni sunt în regulă, dar întotdeauna există câte unul ceva mai amețit care creează probleme. Era foarte aglomerat și acel tip a fost un adevărat coșmar. Era supărat și s-a apropiat de mine. I-am zis să stea la distanță. L-am implorat chiar. I-am spus că trebuie să trec prin acest turneu fără probleme. Dar unii nu gândesc. Nu este vina nimănui. Oamenii au fost eliberați și sunt la cumpărături. Oamenii s-au săturat de aceste blocaje și vor să-și reia viața acum.", a declarat O'Sullivan, citat de bbc.com.
În plus, Ronnie a adăugat că va încerca să stea cât mai departe de aglomerații pe parcursul campionatului mondial, deoarece nu vrea să riște să contacteze virusul: "Dacă nu ar trebui să fiu sănătos pentru acest turneu, nu ar conta atât de mult, dar dacă primesc Covid, va trebui să mă retrag. Trebuie să stau departe. Voi încerca să găsesc locuri mai liniștite unde să merg să mă relaxez. Voi veni în oraș în ultimul moment, voi sta departe de Sheffield cât de mult pot."
Campionatul Mondial de snooker face parte din evenimentele pilot ale autorităților britanice pentru întoarcerea fanilor în arenele sportive. La meciurile din primul tur, Teatrul Crucible este ocupat în proporție de 30%, iar odată cu avansarea în turneu numărul fanilor care asistă la partide va crește, sperându-se ca marea finală să se dispute cu casa închisă, în fața a 1000 de spectatori.
Ronnie O'Sullivan a avertizat că permiterea accesului fanilor în arenă ar putea crea probleme pentru jucători, spunând că s-a simțit mult mai în siguranță anul trecut, când numai în prima și în ultima zi au fost spectatori la Crucible, și atunci în număr foarte redus.
Partidele de astăzi de la CM de snooker
ora 12:00
  • Anthony McGill-Ricky Walden (prima sesiune)
  • Yan Bingtao-Martin Gould 4-4 (sesiunea decisivă)
ora 16:30
  • David Gilbert-Chris Wakelin 7-2 (sesiunea decisivă)
  • John Higgins-Tian Pengfei (prima sesiune)
ora 21:00
  • Stephen Maguire-Jamie Jones 4-5 (sesiunea decisivă)
  • Neil Robertson-Liang Wenbo 6-3 (sesiunea decisivă)
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo