Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ronnie O'Sullivan, calificare la pas în optimile World Grand Prix. Următorul adversar i-a creat coșmaruri

Nicu Savin

Actualizat 15/12/2021 la 20:01 GMT+2

Ronnie O'Sullivan s-a calificat fără probleme în turul secund de la World Grand Prix, după ce a trecut cu 4-1 de Andy Hicks. În faza următoare, sextuplul campion mondial va avea un prilej de revanșă, urmând a juca împotriva iranianului Hossein Vafaei, cel care i-a administrat un 5-0 neverosimil în calificările Mastersului German.

Ronnie O’Sullivan

Credit imagine: AFP

Ronnie O'Sullivan a trecut repede peste eșecul usturător pe care l-a suferit în semifinalele de la Scottish Open, 1-6 cu John Higgins, și s-a calificat în optimile de la World Grand Prix, ultimul turneu de puncte din 2021.
Adversarul lui Ronnie a fost Andy Hicks (77 mondial), iar diferența uriașă de valoare dinte cei doi s-a văzut. Fără să joace un snooker strălucitor, Ronnie s-a desprins repede la 2-0, după care Hicks a ajuns și el pe tabelă și putea chiar egala. Nu a reușit să facă, însă, un break suficient de mare, iar "Racheta" s-a distanțat la 3-1 după o închidere de masă de clasă.
În ultimul frame, Ronnie a reușit încă un break suficent de mare pentru a înclina balanța în favoarea sa, închizând meciul înainte de a apărea problemele.

Ronnie O'Sullivan are șansa revanșei în fața lui Hossein Vafaei

În optimile de finală, O'Sullivan îl va întâlni pe iranianul Hossein Vafaei, care a trecut, tot cu 4-1, de Garry Wilson. Partida va fi un mare prilej de revanșă pentru englez, care a suferit cea mai neașteptată înfrângere a sezonului în fața lui Vafaei.
Se întâmpla acum aproape două luni, în calificările Mastersului German, când iranianul se impunea cu un neverosimul 5-0, într-un meci la capătul căruia Ronnie a admis că a avut mari probleme cu vârful tacului.
Ronnie O'Sullivan a jucat finala primei ediții de la World Grand Prix, în 2015, fiind învins de Judd Trump cu 10-7. "Racheta" și-a trecut totuși acest trofeu în palmares în 2018, când l-a învins în ultimul actu pe Ding Junhui, scor 10-3.
Judd Trump este recordmanul de titluri la World Grand Prix (3), fiind de altfel și singurul jucător care are mai mult de un succes la turneul care a intrat abia în 2015 în calendarul profesionist (abia din 2016 a devenit turneu de puncte).
Faza optimilor de finală de la World Grand Prix va începe chiar în această seară, când sunt programate 4 partide:
  • Martin Gould - Yan Bingtao
  • Judd Trump - Tom Ford
  • Mark Allen - Mark Selby
  • Anthony Hamilton - Neil Robertson
Toate partidele de la World Grand Prix pot fi urmărite în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo