În această săptămână s-au împlinit 25 de ani de la unul dintre cele mai celebre momente din snookerul mondial. La Crucible, în disputa cu Michael Price, un tânăr Ronnie O'Sullivan, fără vreun titlu mondial la acea dată (primul din cele 6 l-a obținut "abia" în 2001), uimea lumea sportului mondial. Nu doar că reușea breakul maxim la cel mai important eveniment al anului - Campionatul Mondial -, dar reușea să facă asta în 5 minute și 20 de secunde.
Prezent în studioul Eurosport, sextuplul campion mondial și-a amintit acea memorabilă reușită și a recunoscut că în prezent nu ar mai putea să fie la fel de rapid, indiferent de cum sunt repartizate bilele roșii.
"Îmi aduc aminte ca și cum ar fi fost ieri. Azi probabil că aș simți că pot face breakul de 147 (n.r. judecând după dispunerea bilelor), dar atunci nu m-am gândit în primă fază la breakul maxim, eram pe pilot automat, voiam doar să câștig frameul. Acum nu aș mai fi în stare să fac ce am făcut atunci, însă, sunt un altfel de jucător, construiesc altfel breakurile, chiar dacă încă sunt capabil să ating 147. Atunci eram un puști cu niște calități excelente, dar aveam obiceiuri proaste. Credeam că tehnica deținută îmi permite să fac orice la masa de snooker. De prin 2000 am început să îmi schimb stilul, să fiu mai lent și să gândesc mai mult", a dezvăluit Ronnie O'Sullivan pentru Eurosport.
World Seniors Championship
Ronnie O'Sullivan e mai mult decât cel mai mare din istorie: "Geniu divin!"
03/05/2022 LA 08:12

Ronnie O'Sullivan: "Îmi veneau o mulțime de chestii în cap, a trebuit să joc cât de repede pot"

La acel break istoric din 1997, Ronnie nu s-a gândit niciun moment la timpul petrecut la masă. A dorit mai întâi să câștige jocul, apoi s-a concentrat pe 147. Media de aproximativ 8 secunde/lovitură a venit ca o consecință a stilului său de atunci, nu a fost nimic premediat pentru a doborî vreun record de timp.
"Nu aveam în minte recordul de timp pentru un break maxim, nici nu știam care este, cred. Am vrut inițial doar să câștig jocul, apoi m-am concentrat pe 147. Totul a venit natural, am fost pe pilot-automat", a mai spus "Racheta".
https://i.eurosport.com/2020/04/10/2805310.jpg
Viteza construirii acelui break a fost și o consecință a presiunii. Mulți mari jucători își termină carierele fără vreun 147 în palmares, astfel că, atunci când ești în cursa spre breakul perfect, tensiunea atinge cote extrem de ridicate. Pentru a se elibera de orice îndoială, Ronnie a preferat să evolueze cât de repede a fost posibil și totul s-a tradus într-un moment istoric, care nu va fi depășit vreodată.
"Azi nu mai poate nimeni să depășească acel record. Asta și pentru că arbitrii sunt mult mai lenți. Uitați-vă la Len Ganley (n.r. regretatul arbitru care a fost la masă în disputa cu Paige), arbitrii de azi ar putea să învețe un lucru sau două de la el. Țin minte că la ultimele lovituri nici nu am dat cu cretă pe tac, a fost o nebunie. Am crezut că dacă mă opresc să dau cu cretă, voi rata. Îmi veneau o mulțime de chestii în minte pe acel final de 147 încât am avut nevoie să joc cât de repede pot, astfel încât să nu le dau atenție. Erau și foarte mulți bani puși la bătaie, breakul maxim însemna 167.000 de lire, astfel că presiunea a fost mare", a concluzionat "Racheta".
Ronnie O'Sullivan revine azi în arenă, de la ora 12:00, în direct pe Eurosport, pentru confruntarea din optimile de finală, contra lui Mark Allen. Englezul de 46 de ani, numărul unu mondial, are șansa istorică de a egala la ediția aceasta recordul all-time al lui Stephen Hendry, de 7 titluri mondiale.
World Seniors Championship
Ronnie O'Sullivan și îmbrățișarea care a părut că nu se va termina. Ce i-a zis Trump: "M-a terminat"
03/05/2022 LA 05:44
World Seniors Championship
Higgins - O'Sullivan, în a doua semifinală de la Mondial. Calificare dramatică pentru scoțian
28/04/2022 LA 05:11