Multă vreme mulți s-au ferit să îl catalogheze pe Ronnie O'Sullivan cel mai bun jucător din câți au existat vreodată în snooker, recordul de 7 titluri mondiale al lui Stephen Hendry fiind un argument pentru ca englezul de 46 de ani să nu fie etichetat astfel. De aseară, însă, nu există persoană în lume care să poată pune sub semnul îndoielii supremația totală a lui Ronnie. O'Sullivan a devenit campion mondial pentru a 7-a oară, fiind în același timp și cel mai în vârstă campion la Crucible din istorie. Modul dominant în care a câștigat acest trofeu - nu a avut nici măcar un moment în care cineva să îi pună la îndoială dominația totală - i-a dat gata pe toți specialiștii.
Geniul lui Ronnie a fost prezent parcă mai mult ca niciodată la Sheffield, în 2022, iar Alan McManus, unul dintre cei mai buni tacticieni din istorie, s-a "predat" în fața calităților "nepământene" ale "Rachetei". Doar Federer și Messi, în momentele lor de glorie, pot fi comparați cu O'Sullivan, e de părere fostul mare jucător scoțian.
"E la cu totul alt nivel față de oricine a ținut vreodată un tac în mână. Punct. Are un talent care întrece puterea mea de înțelegere. L-am analizat de aproape, pe vremea când jucam împreună, dar și de la distanță, ca analist. E ceva ce nu poate fi descris în cuvinte la Ronnie O'Sullivan. E ca atunci când Federer reușește cel mai bun forehand al său sau ca atunci când Messi trece, numai cum el știe cum, de 3 adversari dintr-o fentă. E aproape imposibil de descris ce face Ronnie la masa de snooker. Nici el nu știe cum reușește acele lovituri, dar e ceva în ele care ne duc cu gândul la un dar divin. Poate că nici nu trebuie explicate loviturile lui Ronnie, cel mai bine e să ne bucurăm de ele", a spus McManus la Eurosport.
World Seniors Championship
Ronnie O'Sullivan și îmbrățișarea care a părut că nu se va termina. Ce i-a zis Trump: "M-a terminat"
03/05/2022 LA 05:44
CITEȘTE ȘI:
RONNIE O'SULLIVAN ȘI ÎMBRĂȚIȘAREA CARE A PĂRUT CĂ NU SE MAI TERMINĂ. CE I-A ZIS TRUMP: "M-A TERMINAT EMOȚIONAL"

Jimmy White: "Ronnie O'Sullivan poate câștiga 10 titluri mondiale"

Stephen Hendry a fost printre primii care l-au felicitat pe Ronnie pentru al 7-lea titlu mondial, transmițând că e mândru să împartă acest record cu un sportiv de excepție, precum englezul. Ronnie a glumit când a fost informat de declarația scoțianului, punctând că speră să împartă această distincție timp de doar un an (pentru că visează un nou titlu, la Sheffield, în 2023).
La cum evoluează în prezent, Ronnie nu doar că e capabil să mai câștige un titlu mondial, crede legendarul Jimmy White, care ieri și-a sărbătorit a 60-a aniversare, ci poate să ducă recordul la o bornă de neatins pentru generațiile ce vor să vină.
"Ronnie ne-a arătat încă o dată super-clasă. E în control total la masă și, la cum joacă în prezent, nu văd de ce nu ar fi capabil să câștige 10 titluri mondiale", a spus cel mai ghinionist jucător din istorie, finalist de 6 ori la Crucible.
La 46 de ani, Ronnie O'Sullivan e campion mondial, număr unu mondial și joacă un snooker de o calitate fantastică. Dar, cel mai important, se simte bine la masa de snooker, nu se gândește la retragere și e gata să ne încânte în continuare cu loviturile sale unice și breakurile încântătoare.
World Seniors Championship
Higgins - O'Sullivan, în a doua semifinală de la Mondial. Calificare dramatică pentru scoțian
28/04/2022 LA 05:11
World Seniors Championship
Jimmy White nu îi dă șanse lui O'Sullivan cu Higgins, dacă nu își rezolvă problemele cu tacul
27/04/2022 LA 08:02