Murphy, reacție de clasă, după ce a fost surclasat de Williams în finala de la Xi'an! Galezul, uluit de ce a reușit
Actualizat 14/10/2025 la 12:45 GMT+3
Shaun Murphy a fost aproape de a cuceri al doilea titlu consecutiv în acest sezon, însă a pierdut fără drept de apel în fața lui Mark Williams finala Grand Prix-ului de la Xi'an, scor 3-10. Deși a recunoscut că un asemenea eșec e frustrant, "Magicianul" a avut un discurs de clasă la adresa adversarului. În același timp, galezul s-a declarat uluit de performanța sa, prin care a stabilit un record.
Mark Williams, campion la Xi'an, după ce l-a spulberat în finală pe Shaun Murphy! Record istoric
Sursa video: Eurosport
Finala Grand Prix-ului de la Xi'an i-a adus față în față pe Mark Williams și Shaun Murphy și toată lumea se aștepta la o confruntare memorabilă pentru trofeu și premiul de 177.000 de lire sterline, însă meciul a fost unul fără istoric. Galezul a prestat un snooker fantastic și s-a impus categoric, scor 10-7, cucerind astfel primul titlu la un turneu de puncte după un an și jumătate de pauză.
Murphy a mers în China după ce câștigase trofeul la British Open și pornea favorit în finală, după ce pe parcursul turneului de la Xi'an avusese câteva prestații stelare. Totuși, în ultimul act a fost departe de nivelul său obișnuit și nu a putut spera la victorie. La final, "Magicianul" a recunoscut că e frustrant să piardă în asemenea mod o finală, dar a avut un discurs de clasă, elogiindu-l pe Williams.
"Felicitări lui Mark, este un jucător minunat și unul dintre cei mai mari jucători din toate timpurile, iar astăzi a jucat ca unul dintre ei. A fost foarte dur și cel mai bun om al zilei. Am ratat câteva lovituri și m-a pedepsit. Jocul lui de siguranță a fost bun, iar tactica excelentă. Urăsc să pierd, este foarte dureros. Am încercat tot ce am putut și asta e tot. Fanii au fost grozavi, a fost o atmosferă grozavă, îmi pare rău doar că nu am putut face lucrurile mai bine.", a spus Murphy la festivitatea de premiere.
Mark Williams, uluit că încă mai poate câștiga turnee, deși a ajuns la 50 de ani și nu se antrenează foarte mult în afara competițiilor
Prin succesul de la Xi'an, Mark Williams a doborât un record istoric în snookerul mondial, care data de 43 de ani. La 50 de ani și 206 zile, galezul a devenit cel mai în vârstă jucător care câștigă un turneu de puncte. Precedentul record îi aparținea legendarului Ray Reardon, decedat anul trecut, care în 1982 avea 50 de ani și 14 zile când cucerea trofeul la Professional Players Tournament.
"Am jucat foarte bine de la primul până la ultimul frame. Nu cred că am ratat mai mult de câteva lovituri ușoare toată ziua. Am pus presiune pe Shaun și el a ratat de câteva ori când avea avantaj, iar eu am reușit câteva închideri de masă bune și am menținut presiunea. Cred că am făcut mai multe break-uri câștigătoare astăzi decât am făcut-o în tot turneul.
Încerc să dau tot ce pot când sunt acolo, încercând să câștig fiecare joc. Desigur că îmi pasă, vreau să câștig. Dar dacă pierd, nu-mi pasă, nu e vorba de a te plânge sau de a te concentra asupra acestui lucru. Dacă te critici când pierzi, atunci vei avea dificultăți în acest sport. E uimitor că încă mai câștig turnee. Nu știu cum reușesc, pentru că nu mă antrenez suficient pentru a concura cu adevărat în fazele finale ale turneelor. Încerc să joc cât mai mult posibil cât timp sunt în turneu. Și trebuie lupți pentru a mă învinge până când ultima bilă este introdusă în buzunar. Cumva, noi trei din Clasa '92 (n.r. împreună cu John Higgins și Ronnie O'Sullivan) încă mergem înainte.", a spus Williams, citat de WST.com.
Mark Williams a ajuns la 27 de titluri în carieră, în turneele de puncte, fiind pe locul 6 în ierarhia all-time, peste Neil Robertson (26) și la o sigură lungime distanță de o altă figură legendară, Steve Davis. În urma triumfului de la Xi'an, "The Welsh Potting Machine" a urcat pe locul 4 în clasamentul mondial, devansându-l pe Ronnie O'Sullivan.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2208.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/4386.png)
3
10
Promo
Promo