Espargaro a fost depășit la limită de Cal Crutchlow și a încheiat cursa de la Aragon pe locul șapte iar clasarea pe locul 11 al lui Andrea Ioannone a adus cele mai multe puncte pentru Aprilia la o cursă din 2019.
La Misano, Espargaro și-a exprimat nemulțumirea față de faptul că Aprilia nu a făcut modificări la motocicleta sa și a declanșat un război al declarațiilor între el și patronul Aprilia, Romano Albesiano.
Espargaro a recunoscut că prima sa clasare în primii opt din acest sezon reprezintă un rezultat pozitiv, însă a precizat că Aprilia are în continuare un sezon dificil, în ciuda rezultatului bun de la Aragon.
Sporturi cu Motor
Marc Marquez a câștigat Marele Premiu al Americilor, la Moto GP
04/10/2021 LA 06:33
„Da, dar nu putem uita că nu suntem într-un moment diferit. Realitatea este că nu suntem destul de competitivi. Eu și Aprilia nu suntem în locul în care ar trebui să fim”, a declarat Espargaro, privind rezultatul său de la Aragon.
„Asta este realitatea, nu o scuză. Acum putem spune că suntem foarte fericiți, dar nu asta este realitatea – realitatea este că suferim. Chiar cred că sezonul viitor toate cursele pot fi ca aceasta (de la Aragon). Nu spun că ar trebui să ne luptăm pentru podium, dar trebuie mereu să ne luptăm pentru primele opt poziții și o distanță de cinci, șase, șapte secunde față de primii clasați – nu mai mult”, a adăugat el.
„La celelalte curse am terminat cu mai mult de jumătate de minut distanță. Este rușinos. Evident, acest rezultat îmi oferă încredere dar realitatea este că motocicleta este la fel ca săptămâna trecută”, a precizat Espargaro.
Sporturi cu Motor
Porsche Supercup | Accident teribil în calificările de la W Series
28/08/2021 LA 03:45
*Le Mans 24 hours
Toyota a câștigat detașat cursa de 24 de ore de la Le Mans! Dramatism total la clasa LP2
22/08/2021 LA 14:31