Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ghinion teribil! Am ratat la mustață trofeul la Est European

Ion Alexandru

Publicat 25/10/2022 la 09:31 GMT+3

În Grecia, la Serres, la ultima etapă de Super Sport, atât Pascotă cât și Brăescu au ratat locul 1 la finalul Campionatului Est European de Super Sport deși au dominat tot sezonul. Totul s-a decis în ultima etapă. “Nu am niciun regret, am făcut un sezon bun”, e însă concluzia lui Brăescu

Ionel Pascotă și Denis Brăescu au ratat șansa titlului est european

Credit imagine: Eurosport

România e o forță a domeniului moto din regiune. Nici la Super Sport nu am stat deloc rău în sezonul 2022, mai ales că doi piloți români, Ionel Pascotă și Denis Brăescu au condus până la ultima rundă clasamentul general. M-am pregătit intens să ma bat la locul 1, știam că pot. Nu era mică nici diferența dintre mine și locul 3, doar eram la egalitate. Dar uite, că nu-și dorea nimeni din țară s-a adeverit. Grecul ne-a luat fața pe final. Sunt supărat, dar nu fac o dramă. Am făcut un sezon peste așteptări. Iar dacă mă gândesc că cei care m-au bătut la general au 45 si 47 de ani, sunt motivat să merg mai departe, a explicat imediat după cursă Brăescu.
Denis Brăescu
Cinci puncte era diferența între Pascotă și Brăescu, înainte de ultimele două runde ale ultimei etape de Est European de Super Sport. Grecul Papagiorgiou însă ne-a răsturnat toate calculele după ce la prima rundă a terminat pe 1, apoi urmând Pascotă, turcul Furkan și eu, după ce am pierdut locul 3 pe ultimul tur. Din acest moment, am simțit că doar printr-un miracol pot lua titlul la ultima rundă, deoarece ajunsesem deja la 12 puncte după cei doi, rememorează Brăescu.
Ionel Pascotă și Denis Brăescu
Finalul avea să fie favorabil însă străinilor. Grecul Papagiorgiou și turcul Furkan au forțat ultima rundă, au trecut chiar și de Pascotă și Brăescu și au preluat conducerea. Problema mea mai veche la mână a recidivat mai repede decât mă așteptam, undeva pe la startul rundei a doua, nu pe finalul cursei cum mi s-a mai întîmplat. Am tras de mine la siguranță ca să nu ratez și locul 3 la final, nu de alta dar turcul Furkan deja se apropiase la câteva puncte de mine la general. Îmi pare rău că niciunul dintre noi, românii, nu am reușit să cucerim marele trofeul dar eu nu am regrete, deoarece anul acesta a fost unul pozitiv pentru mine. La anul sigur va fi mult mai bine, e sigur pe el Brăescu.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo