Lara Malsiner și Pawel Wasek au realizat duble la Râșnov, în Cupa Mondială de vară
Publicat 22/09/2024 la 21:48 GMT+3
Italianca Lara Malsiner şi polonezul Pawel Wasek au câştigat concursurile de duminică, din cadrul Grand Prix-ul de sărituri cu schiurile de la Râşnov, din Cupa Mondială de vară, după ce se impuseseră şi în probele de sâmbătă.
Lara Malsiner | Hinzenbach 2022 | Ski Jumping Women | ESP Player Feature
Credit imagine: Getty Images
La Complexul Olimpic de sărituri cu schiurile din Valea Cărbunării, Malsiner s-a impus cu 227,4 puncte, după sărituri de 90,5 metri, respectiv 94 de metri. Pe locul secund s-a clasat japoneza Nozomi Maruyama, cu 225,7 puncte (92,5 m şi 91 m), podiumul fiind completat de o altă italiancă, Annika Sieff, cu 217,3 puncte (90 m şi 89 m).
Românca Daniela Haralambie s-a clasat pe locul 17, cu 190,9 puncte (sărituri de 85 şi 87,5 metri).
Alessia Mîţu-Coşca a ocupat penultimul loc, 35, cu 53,6 puncte (67 m).
Malsiner se află pe primul loc în clasamentul general, cu 238 de puncte, urmată de Annika Sieff, 196 puncte, slovena Ema Klinec, 194 puncte etc. Haralambie este pe 28, cu 30 de puncte.
Pawel Wasek, învingător la Râșnov
La masculin, Wasek a ieşit învingător cu 254,2 puncte (93 m şi 96 m), urmat de japonezul Ren Nikaido, 253,1 puncte (96 m şi 95,5 m), şi de italianul Alex Insam, 251,8 puncte (93 m, 95,5 m).
Mihnea Alexandru Spulber s-a clasat pe locul 31, cu 101,5 puncte (87,5 m), iar Daniel Andrei Cacina a ocupat poziţia a 36-a din 42 de concurenţi, cu 99 de puncte (86 m).
Insam este lider în clasamentul general al Cupei Mondiale de vară, cu 273 de puncte, urmat de Wasek, 263 puncte, norvegianul Marius Lindvik, austriacul Stefan Kraft, 200 de puncte fiecare etc. Cacina este pe 58, cu 9 puncte.
Sursă: AGERPRES
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo