Cele mai importante momente de la PyeongChang 2018 inclusiv ceremoniile de deschidere și închidere a Jocurilor Olimpice disponibile în format VR;
Conținut disponibil prin aplicația Winter Olympics Eurosport VR pe dispozitivele mobile iOS și Android;
În premieră, experiența Jocurilor Olimpice de Iarnă va fi disponibilă într-un format digital complet, care va aduce publicului european* fiecare minut de la PyeongChang prin intermediul aplicației Eurosport Player.
Sporturi de Iarnă
Discovery Sports întărește oferta sporturilor de iarnă, în așteptarea Jocurilor Olimpice
07/10/2021 LA 16:24
6 februarie 2018 – Pentru prima dată în istorie, Eurosport oferă publicului său din toată Europa* transmisiuni VR (realitate virtuală) de la Jocurile Olimpice de Iarnă. Aplicația Winter Olympics Eurosport VR va fi cea mai imersivă experiență pentru fanii sporturilor de iarnă de pe bătrânul continent, cu peste 50 de ore de transmisiuni în direct ce includ câteva dintre cele mai importante momente de la PyeongChang 2018.
O gamă largă de sporturi vor fi disponibile în direct pe dispozitivele VR, printre care schi alpin, curling, patinaj, hochei pe gheață, short track, sărituri cu schiurile, skeleton, snowboarding (big air și halfpipe), precum și ceremoniile de deschidere și închidere. De asemenea, Eurosport va difuza și pachete complete (on demand / la cerere) de reluări și pachete cu rezumatele zilelor pentru VR. Transmisiunile Eurosport sunt asigurate de către OBS (Olympic Broadcasting Services), partenerul Jocurilor Olimpice.
“Telespectatorii” vor putea personaliza pe deplin experiența transmisiunilor, selectând unghiurile lor preferate de vizionare, dintr-un total de șase poziții diferite ale camerelor de luat vederi. Acestea vor oferi transmisiuni captivante alături de momentele inedite ale sportului în direct. Experiența VR va fi susținută de Intel True VR, care utilizează mai multe camere la evenimentele selectate, pentru a crea un mediu de realitate virtuală la 360 ​​de grade, întocmai ca fanii să se apropie de acțiune mai mult ca oricând.
Ralph Rivera, Managing Director, Eurosport Digital a declarat:
"Discovery și-a propus să transforme experiența de vizionare în direct a Jocurilor Olimpice de Iarnă, astfel încât să ofere telespectatorilor din toată Europa fiecare minut și fiecare unghi al Jocurilor, special pentru dispozitivele VR. Mai mult ca oricând, vrem să facem acest lucru pentru a atrage cât mai multe persoane, pe cât mai multe ecrane, cu ocazia acestor Jocuri Olimpice, oferind ceva nou, interesant pentru publicul mai tânăr. În acest fel, sperăm sa stârnim un interes și mai mare pentru sporturile care îi pasionează pe fani".
Aplicația este disponibilă pentru dispozitivele iOS și Android de la 1 februarie 2018 la prețul de 0,99 EUR**. Aceasta este disponibilă și pe căștile Samsung Gear VR, Google Daydream și Windows Mixed Reality din propriile magazine de aplicații.
În cadrul acoperirii Jocurilor Olimpice de către Eurosport, tehnologia OBS va fi parte din producțiile sale. Un exemplu este Eurosport Cube, un studio inovator care va folosi realitatea augmentată și date îmbunătățite pentru a crea un mediu captivant și interactiv la 360 ​​de grade pentru echipa experților în sporturile de iarnă ai Eurosport. Studioul va crea un cadru unic pentru a oferi cea mai bună analiză a celor mai bune momente cu până la 900 de ore de acțiune în direct, prezentând detaliile și marjele care dictează modul în care campionii câștigă aurul olimpic.
Transmisiunile în direct și la cerere ale Jocurilor Olimpice de la PyeongChang 2018 încep la Eurosport joi, 8 februarie, pe toate ecranele. Platformele digitale Eurosport – aplicația Eurosport și www.eurosport.com/olympics - vor fi singurele platforme unde publicul european* poate urmări fiecare minut, fiecare atlet și fiecare sport – online, pe dispozitivele mobile, tablete sau televizoare. Fanii vor avea șansa să-și personalizezepropria experiență olimpică – putând alege ceea ce urmăresc, când privesc și cum privesc.
Pentru a fi la curent cu toate știrile de la Jocurile Olimpice de iarnă vizitați platforma Eurosport: www.eurosport.com/olympics.
- FINAL -
* Cu excepția următoarelor piețe: Franța 2018-2020 și Rusia. Eurosport va fi difuzor oficial în Marea Britanie în 2018 și 2020. Aplicația Eurosport VR pentru Jocurile Olimpice de Iarnă nu va fi disponibilă în Germania și Italia.
** Prețuri echivalente în moneda locală.
Sporturi de Iarnă
Prima reacție a lui Daniil Medvedev, după ce a câștigat Turneul Campionilor: "Ce meci!"
22/11/2020 LA 21:20
Sporturi de Iarnă
Eisenbichler a câștigat prima etapă din Cupa Mondială. Dezamăgire pentru campionul ediției trecute
22/11/2020 LA 18:21