Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Rezumatele iernii: Hirscher câștigă un nou mare glob de cristal; Johansson conduce Raw Air

DeGetty Images

Publicat 11/03/2019 la 11:25 GMT+2

Eurosport îți aduce în fiecare luni rezumatele celor mai importante evenimentele petrecute în weekend în sporturile de iarnă.

KRANJSKA GORA, SLOVENIA - MARCH 10: Marcel Hirscher of Austria in action during the Audi FIS Alpine Ski World Cup Men's Slalom on March 10, 2019 in Kranjska Gora Slovenia.

Credit imagine: Getty Images

Schi alpin – Kranjska Gora & Sprindleruv Mlyn
Penultimul weekend cu schi alpin a găzduit probe tehnice în stațiunea Kranjska Gora, unde au concurat băieții, dar și la Sprindleruv Mlyn, locația gazdă pentru competițiile fetelor.
În proba de sâmbătă de slalom uriaș norvegianul Henrik Kristoffersen, campion mondial la Are, a arătat o formă bună pe acest final de sezon, reușind să câștige al doilea concurs din actuala stagiune în urma unei evoluții entuziasmante. Compatriotul Rasmus Windingstad a încheiat pe locul secund, iar pe locul trei a terminat Marco Odematt.
Duminică, la slalom, Marcel Hirscher pornea ca mare favorit la victorie, dar austriacul nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor, iar succesul i-a revenit elvețianului Ramon Zenhausen cu peste o secundă față de restul competitorilor. Kristoffersen a terminat pe doi, iar locul trei ocupat de Hirscher i-a asigurat cel de-al 8-lea mare glob de cristal consecutiv.
Clasament slalom uriaș: 1. Hirscher – 660 puncte, 2. Kristoffersen – 502 puncte, 3. Pinturault – 320 puncte.
Clasament slalom: 1. Hirscher – 768 puncte, 2. Yule – 491 puncte, 3. Kristoffersen – 471 puncte.
Clasament general: 1. Hirscher – 1508 puncte, 2. Pinturault – 999 puncte, 3. Kristoffersen – 988 puncte.
În concursurile feminine, slovaca Petra Vlhova a dominat proba de slalom uriaș, obținând la final a cincea victorie din acest sezon. Viktoria Rebensburg și Mikaela Shiffrin au completat podiumul. Apoi, la slalom, Shiffrin a dovedit încă o dată că este, de departe, cea mai bună schioare la slalom, bifând al 15-lea succes stagional, un nou record în Cupa Mondială.
Clasament slalom uriaș: 1. Shiffrin – 515 puncte, 2. Vlhova – 418 puncte, 3. Worley – 410 puncte.
Clasament slalom: 1. Shiffrin – 1060 puncte, 2. Vlhova – 817 puncte, 3. Holdener – 601 puncte.
Clasament general: 1. Shiffrin – 1954 puncte, 2. Vlhova – 1235 puncte, 3. Holdener – 943 puncte.
Sărituri cu schiurile – Oslo
A treia ediție a circuitului Raw Air a debutat în localitatea Oslo cu un concurs pe echipe și unul individual. Pe „teren propriu”, norvegienii au dominat competiția pe echipe și au triumfat la final în componența Johann Andre Forfang, Robin Pedersen, Marius Lindvik, Robert Johansson. Nordicii au fost urmați pe podium de Japonia și Austria.
La individual, Johansson a avut o evoluție bună în manșa secundă de duminică, cei 129,5 metri fiind suficienți pentru a-i aduce succesul mult dorit. Stefan Kraft a încheiat pe locul secund, iar Peter Prevc a reușit să bifeze într-un final un podium în acest sezon.
Clasament Raw Air: 1. Johansson – 547 puncte, 2. Kobayashi – 518 puncte, 3. Kraft – 516 puncte.
Clasament general: 1. Kobayashi – 1665 puncte, 2. Stoch – 1165 puncte, 3. Kraft – 1097 puncte.
Biatlon – Ostersund
Campionatul Mondial de biatlon se află în plină desfășurare la Ostersund, în Suedia, săptămâna trecută având loc probele de sprint și urmărire.
În probele masculine ca mare favorit pornea Johannes Thignes Boe, norvegianul respectându-și statutul de favorit la sprint, acolo unde a devenit noul campion mondial al probei. Pentru Boe a fost cea de-a cincea medalie de aur cucerită în cele patru participări pe care le are. Alexandr Loginov a obținut argintul, iar Quentin Fillon Maillet bronzul.
Marea surpriză s-a produs, în schimb, la urmărire, acolo unde ucraineanul Dmytro Pidruchnyi l-a devansat pe Boe după o a patra tragere în poligon excelentă. Pentru Pidruchnyi a fost, cu siguranță, cel mai mare succes din carieră, în timp ce Boe a terminat pentru a doua ediție la rând pe locul secund în această probă. Bronzul i-a revenit, la fel ca la sprint, lui Fillon Maillet.
Deși este campioană olimpică în trei rânduri, slovaca Anastasiya Kuzmina nu câștigase niciodată o medalie de aur la Mondiale. Ei bine, Kuzmina a spart gheața în sprintul de 7,5 kilometri, întrecându-le pe Ingrid Landmark Tandrevold și pe Laura Dahlmeier.
Kuzmina pornea ca favorită și la urmărire, dar a ratat nu mai puțin de șapte ținte și a încheiat pe locul al șaselea. Noua campioană este nemțoaica Denise Hermann, care le-a devansat pe Tiril Echhoff și Dahlmeier.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo