Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Rezumatele iernii: Hirscher, Fourcade și Makarainen, performerii finalului de săptămână

DeGetty Images

Publicat 17/12/2018 la 16:11 GMT+2

Eurosport a acoperit un weekend plin de sporturi de iarnă, iar sportivii nu au încetat să aducă spectacolul la un rang înalt.

Kaisa Makarainen of Finland (front) competes to win the women's 10 km pursuit event of the IBU Biathlon World Cup, followed by second place Slovakia's Paulina Fialkova (C) and third place Italy's Dorothea Wierer in Hochfilzen, Austria on December 15, 2018

Credit imagine: Getty Images

Schi Alpin – Val Gardena & Alta Badia
În acest final de săptămână au concurat doar băieții, care au avut parte de două probe rapide și una tehnică. Vineri, în Super-G, norvegianul Aksel Lund Svindal a dovedit de ce este unul din cei mai buni schiori din istorie, obținând prima victorie a sezonului. Podiumul a fost completat de Christof Innerhofer și Kjetil Jansrud.
Sâmbătă a avut loc coborârea, unde s-a impus Aleksander Aamodt Kilde, norvegianul care și-a trecut în palmares a doua victorie din carieră în această probă. Max Franz a încheiat pe locul doi și Beat Feuz pe locul trei.
Nu în ultimul rând, duminică s-a desfășurat slalomul uriaș. Marcel Hirscher a demonstrat de ce este imbatabil în probele tehnice, trecând linia de sosire în a doua manșă cu un avans de peste două secunde față de Thomas Fanara și Alexis Pinturault. A fost succesul cu numărul 6 la Alta Badia pentru Hirscher și victoria 61 în Cupa Mondială.
Grație victoriei, Hirscher este lider în Cupa Mondială, cu 380 de puncte. Pe doi se află Franz cu 340 de puncte, iar Svindal este al treilea, cu 333 de puncte.
Biatlon – Hochfilzen
A doua rundă a Cupei Mondiale de biatlon s-a desfășurat în Austria, la Hochfilzen, acolo unde au avut loc probele de sprint, urmărire și ștafetă.
Ca de obicei, sprintul a deschis ostilitățile, iar la feminin a fost o probă de-a dreptul fantastică. Dorothea Wierer a avut un timp mai bun cu doar 6 zecimi de secundă decât al finlandezei Kaisa Makarainen. Cele două au luptat pentru întâietate și la pursuit, însă rolurile s-au inversat, finlandeza trecând prima linia de sosire, cu Paulina Fialkova pe locul doi, iar Wierer a încheiat doar pe a treia poziție într-un final strâns de cursă.
Wierer a rămas pe primul loc în Cupa Mondială, cu 252 de puncte, Makarainen e pe doi cu 245 de puncte, iar Fialkova e pe trei cu 219 puncte.
La masculin proba de sprint a fost dominată de Johannes Thingnes Boe. El a fost urmat la opt secunde de Martin Fourcade, în timp ce al treilea a sosit Benedikt Doll. În schimb, sâmbătă la pursuit, Fourcade a făcut poate cea mai bună cursă a sezonului, trecând linia de finiș cu un avans de 13 secunde în fața lui Arnd Peffer. Vetle Christiansen a terminat al treilea.
Boe păstrează primul loc în clasamentul general, cu 248 de puncte, Fourcade a urcat pe locul doi cu 191 de puncte, iar pe trei se află un alt francez, Antonin Guigonnat, cu 187 de puncte.
Duminică, la ștafete, Suedia a câștigat la masculin, obținând primul succes de la Pyeongchang încoace, iar la feminin s-a impus Italia.
Sărituri cu schiurile – Engelberg
După două săptămâni de pauză, „icarii morderni” au reveni cu o etapă importantă, chiar înainte de startul unei noi ediții a Turneului Celor Patru Trambuline.
Sâmbătă am avut parte de o premieră. Germanul Karl Geiger a câștigat prima sa rundă din Cupa Mondială din carieră. L-au urmat Piotr Zyla și Daniel Huber, o altă prezență surprinzătoare pe podium.
Duminică însă nu s-au mai consemnat surprize. Ryoyu Kobayashi a dovedit încă o dată că este un sportiv în formă, iar la Engelberg a obținut a treia victorie a sezonului. Zyla a încheiat și de această dată pe locul secund, iar pe trei a terminat Kamil Stoch.
Kobayashi are 556 de puncte la general, fiind secondat de Zyla cu 445 de puncte, iar Stoch completează podiumul cu 365 de puncte.
Schi fond – Davos
În Cupa Mondială de schi fond s-au desfășurat probe de distanță și un sprint la Davos. Sâmbătă, sprintul masculin i-a revenit norvegianului Johannes Hoesflot Klaebo, urmat de Federico Pellegrino și Baptiste Gros.
La feminin bătălia pentru întâietate s-a dat între Stina Nilsson și Sophie Caldwell. Suedeza a avut câștig de cauză, iar ultima treaptă pe podium i-a revenit compatrioatei sale, Maja Dahlqvist.
Apoi, duminică, în proba individuală de 15 kilometri a câștigat rusul Evgeniy Belov, urmat la doar 9 zecimi de secundă de Maurice Manificat. Martin Johnsrud Sundby s-a clasat al treilea. În schimb, la feminin, Therese Johaug a dominat autoritar proba și a obținut a cincea victorie din tot atâtea probe de distanță desfășurate în actuala stagiune.
Clasamentul general de la masculin este condus de Alexander Bolshunov (367 de puncte), iar la feminin Therese Johaug a strâns nu mai puțin de 600 de puncte.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo