Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Rezumatele iernii: Shiffrin, de neoprit la Maribor; trei învingători diferiți la Oberstdorf

DeGetty Images

Publicat 04/02/2019 la 10:14 GMT+2

Eurosport îți aduce în fiecare luni rezumatele celor mai importante competiții din sporturile de iarnă.

Mikaela Shiffrin

Credit imagine: Getty Images

Schi alpin – Maribor & Garmisch-Parterkirchen
Ultimul weekend înainte de campionatul mondial de la Are i-a adus pe băieți în stațiunea germană Garmisch, acolo unde ar fi trebuit să aibă loc o probă de coborâre și una de slalom uriaș. Din păcate, condițiile meteo nefavorabile au făcut ca cele două concursuri să fie anulate, iar sportivii au primit câteva zile de odihnă în plus pentru a concura la cel mai înalt nivel la mondiale.
În schimb, fetele au concurat fără probleme la Maribor, stațiunea slovenă găzduind două probe tehnice vineri și sâmbătă: slalomul uriaș și slalomul.
Cursa de vineri a adus o premieră pentru acest sezon, două sportive terminând pe primul loc. Atât Mikaela Shiffrin, cât și Petra Vlhova au stabilit același timp după cea de-a doua manșă, ambele fiind declarate câștigătoare. Ultima treaptă a podiumului a fost ocupată de norvegianca Ragnhild Mowinckel.
Apoi, sâmbătă s-a desfășurat slalomul, proba favorită a lui Shiffrin. Americanca s-a impus pentru a treia oară consecutiv la Maribor, ajungând totodată la 56 de victorii în cupa mondială. Anna Swenn-Larsson a terminat pe doi, iar Wendy Holdener pe trei.
Clasament slalom uriaș: 1.Shiffrin-455 puncte, 2. Worley-374 puncte, 3.Vlhoba-318 puncte.
Clasament slalom: 1.Shiffrin-860 puncte, 2.Vlhova-725 puncte, 3.Holdener-485 puncte.
Clasament general: 1.Shiffrin-1694 puncte, 2.Vlhova-1043 puncte, 3.Holdener-747 puncte.
Sărituri cu schiurile – Oberstdorf
Prima etapă de zbor cu schiurile a avut loc în localitatea germană Oberstdorf, organizatorii pregătind trei etape individuale, cu una mai mult decât era normal deoarece s-a adăugat o rundă anulată anul trecut la Titisee-Neustadt.
De-a lungul celor trei zile am avut parte de trei învingători diferiți. Vineri, slovenul Timi Zajc a dovedit că este unul din cei mai promițători tineri săritori, bifând primul succes din carieră. Dawid Kubacki a încheiat pe doi, iar Markus Eisenbichler pe trei.
Sâmbătă a venit rândul lui Ryoyu Kobayashi, liderul cupei mondiale a câștigat a 10-a etapă din acest sezon, asta după ce în precedentele cinci runde a terminat o singură dată pe podium. În spatele niponului au încheiat Eisenbichler și Stefan Kraft.
Nu în ultimul rând, concursul de duminică l-a adus pe prima poziție pe polonezul Kamil Stoch, deținătorul marelui glob de cristal aflându-se la cea dintâi victorie a sezonului. Evgeniy Klimov și Dawid Kubacki au terminat pe doi, respectiv locul trei.
Clasament general: 1.Kobayashi-1380 puncte, 2.Stoch-929 puncte, 3.Kraft-917 puncte.
Combinata nordică – Klingenthal
În acest sezon de combinată nordică avem un sportiv care domină cu autoritate sezonul. Este vorba despre Jarl Magnus Riiber, cel care are în acest moment nu mai puțin de 11 victorie în actuala stagiune.
La Klingenthal, Riiber s-a impus în ambele etape individuale, devându-i pe Vinzenz Geiger și Johannes Rydzek (sâmbătă), respectiv Ilkka Herola și Fabian Riessle (duminică).
Clasament general: 1. Riiber-1258 puncte, 2.Rydzek-761 puncte, 3.Rehrl-755 puncte.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo