Argint pentru România! Echipa feminină de tenis de masă, învinsă în finala Campionatelor Europene de la Zadar

Echipa feminină a României a cucerit medalia de argint la Campionatele Europene de tenis de masă pe echipe de la Zadar. "Tricolorele" au fost învinse astăzi în finală de Germania, cu scorul de 3-0, după eșecurile suferite de Bernadette Szocs, Elizabeta Samara și Andreea Dragoman.

Miodrag Belodedici, în "Fotbalul - Povestea mea" | Care a fost cel mai prețios sfat primit

Sursa video: Eurosport

Echipa feminină de tenis de masă a României și-a adjudecat medalia de argint la Campionatele Europene de la Zadar, după ce a fost învinsă în finală de Germania, cu scorul de 3-0.
În primul meci din finală, Bernadette Szocs a fost învinsă de Annett Kaufmann cu scorul de 2-3 (4-11, 12-10, 8-11, 11-6, 5-11). Apoi, Elizabeta Samara a cedat cu 1-3 în fața lui Sabine Winter (5-11, 8-11, 11-8, 7-11).
În cel de-al treilea meci al finalei, Andreea Dragoman a pierdut în patru seturi, scor 12-14, 8-11, 11-8, 5-11, cu Nina Mittelham. Această înfrângere a pus capăt jocului, pe care România l-a pierdut cu 3-0.
Următoarele meciuri care trebuiau să se joace erau Bernadette Szocs - Sabine Winter și Elizabeta Samara - Annett Kaufmann.
Până în finala Campionatelor Europene de tenis de masă pe echipe de la Zadar, româncele le-au învins pe Țara Galilor (scor 3-0) și Luxemburg (scor 3-1) în faza grupelor, Serbia (scor 3-2) în optimi, Slovacia (scor 3-0) în sferturi și Olanda (scor 3-0) în semifinale.

Echipa masculină a României, calificată în premieră în finala Europenelor de tenis de masă

În această seară, și echipa masculină a României va juca în finala Europenelor de tenis de masă de la Zadar. Selecționata masculină s-a calificat în premieră în ultimul act după ce a învins Slovenia cu 3-0 în semifinale.
Iulian Chiriță l-a învins pe Darko Jorgic, vicecampionul european la simplu din 2022, cu 3-2 (9-11, 11-8, 8-11, 11-6, 12-10), în primul meci, apoi Eduard Ionescu l-a întrecut pe Deni Kozul cu 3-0 (16-14, 11-6, 11-4), iar Ovidiu Ionescu a câștigat în fața lui Bojan Tokic cu 3-0 (11-7, 12-10, 11-4).
"Tricolorii", antrenați de Andrei Filimon (principal), Ionuț Seni (secund), Anamaria Sebe (secund), Mădălin Ionașcu (secund) și Adrian Crișan (secund), vor juca împotriva Franței (care a trecut cu 3-1 de Germania în semifinale), de la ora 18:00 (ora României).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo