Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Bernadette Szocs, aur la Europenele de la Munchen! Româncele au luat 3 medalii în proba de dublu

Nicu Savin

Actualizat 18/08/2022 la 21:20 GMT+3

Perioada de vis a sportului românesc a continuat astăzi. Bernadette Szocs a obținut medalia de aur la Campionatele Europene de tenis de masă de la Munchen, în proba de dublu. Sportiva noastră a făcut pereche cu austriaca Sofia Polcanova, cele două trecând clar în finală de o pereche 100% românească.

Bernadette Szocs

Credit imagine: Eurosport

Perechea româno-austriacă Bernadette Szocs/Sofia Polcanova a câştigat medaliile de aur în proba feminină de dublu, joi seara, la Campionatele Europene de tenis de masă de la Munchen, după ce a învins în finală cuplul român Elizabeta Samara/Andreea Dragoman, cu 3-0 (18-16, 11-6, 11-9).
Aceasta este a 2-a medalie obținută de Bernadette Szocs la această ediție a Europenelor, după argintul cucerit alături de Ovidiu Ionescu la dublu mixt.
Samara şi Dragoman au obţinut medaliile de argint, în timp ce Adina Diaconu şi Maria Xiao (Spania) s-au ales cu cele de bronz.
În semifinale, Elizabeta Samara şi Andreea Dragoman au trecut de luxemburghezele Xia Lian Ni/Sarah de Nutte cu 3-1 (6-11, 11-6, 11-9, 11-6), iar Bernadette Szocs şi Sofia Polcanova au învins cuplul Adina Diaconu/Maria Xiao cu 3-0 (11-2, 11-7, 11-6).
Bilanţul României la Europenele individuale de la Munchen este completat de argintul obţinut la dublu mixt de Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu.

Szocs, Samara și Dragoman, în optimi la simplu

Trei românce s-au calificat joi în optimi la simplu: Elizabeta Samara a dispus de Dora Madarasz (Ungaria) cu 4-3 (11-8, 6-11, 11-5, 17-19, 7-11, 13-11, 11-8) şi va juca vineri cu Xiaona Shan (Germania), Bernadette Szocs a învins-o pe Georgina Pota (Ungaria) cu 4-0 (11-7, 11-7, 11-8, 11-3), iar adversara din optimi va fi Xia Lian Ni (Luxemburg), în timp ce Andreea Dragoman a întrecut-o pe suedeza Linda Bergstrom cu 4-1 (11-9, 4-11, 16-14, 11-9, 11-7), iar următoarea adversară va fi Nina Mittelham (Germania).
În alt meci din şaisprezecimi, Irina Ciobanu a pierdut în faţa jucătoarei germane Sabine Winter, cu 3-4 (11-7, 12-10, 7-11, 11-7, 6-11, 10-12, 10-12).
Sursa: Agerpres
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo